Două vagoane răsturnate, cinci deraiate
În seara zilei de 05 noiembrie a.c., pompierii din cadrul ISU Mehedinți au fost solicitați să intervină pe raza localității Prunişor pentru gestionarea unui accident feroviar, în care a fost implicată o garnitură de tren, ce transporta 27 de vagoane încărcate cu benzină.
Dintre acestea, două erau răsturnate, iar alte cinci deraiate, fiind identificate scurgeri de carburant.



Forțele MAI (pompieri, poliție, jandarmi) alocate la fața locului, respectiv două autospeciale de stingere și o autospecială CBRN asigură, în continuare, măsurile de apărare împotriva incendiilor și preîntâmpinarea unor situații care să pună în pericol comunitățile din apropiere.
De asemena, echipajele operative au pus, de îndată, în aplicare, toate măsurile legale specifice în astfel de situații, respectiv:
- balizarea zonei;
- executarea un dispozitiv de protecție;
- evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 300 m față de locul intervenției;
- devierea temporară a traficului rutier pe DN Craiova – Drobeta-Turnu Severin.
Totodată, pentru desfășurarea misiunii în condiții optime de siguranță, angajații CFR au decuplat linia de înaltă tensiune.
Pentru informarea populației și luarea măsurilor de autoprotecție a fost emis un mesaj de avertizare RO-ALERT.
Efectivele de intervenție ale ISU Mehedinți intervin, în sistem integrat, împreună cu celelalte forțe ale MAI (poliție, jandarmerie), pentru eficientizarea misiunii de răspuns. La fața locului, au fost mobilizați 20 de pompieri, 13 polițiști, 14 jandarmi, 2 reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, 1 reprezentant al Agenției de Protecție a Mediului, iar din partea Companiei Naționale de Căi Ferate Craiova – 20 de persoane.
Declarație de presă susținută de șeful DSU, dr. Raed Arafat:
De asemenea, la fața locului, s-a deplasat și Constantin Alin Isuf, prefectul județului Mehedinți, care a monitorizat desfășurarea activităților.
Au fost evacuate 8 persoane din 3 case, alte 3 case fiind nelocuite. Dintre acestea, 5 au fost direcționate către centrul DGASPC din Strehaia, iar 3 au fost relocate către locuințele rudelor.
În aceste momente, perimetrul este închis pe o rază de 300 metri, în interiorul acestuia având acces doar forțele de intervenție.
În vederea absorbirii combustibilului scurs din vagoane, zona a fost protejată cu material absorbant (nisip).
Preventiv, pentru optimizarea misiunii de răspuns, s-a dispus măsura trimiterii la fața locului a autospecialei transport roboți de la ISU Brașov, care a ajuns la locul intervenției la ora 04:00.
Mijlocul tehnic va asigura sprijinul echipajelor de intervenție la momentul transvazării combustibilului.
UPDATE: Noaptea trecută, la ora 04:00, autospeciala transport roboți de la ISU Brașov a ajuns la locul intervenției.
În aceste momente se așteaptă cisternele și echipamentul de transvazare ale operatorului, iar la finalul acestui proces (care va fi de durată) se va acționa pentru repunerea vagoanelor pe calea ferată.
Valorile măsurate în zona de pericol se situează sub limita inferioară de explozie.
UPDATE 2: Operațiunea de transvazare a început, aceasta fiind desfășurată de către o firmă specializată.
Autospeciala transport roboți venită în sprijin de la ISU Brașov a intrat în dispozitiv noaptea trecută, asigurând sprijinul echipajelor de intervenție.
„Procesul va fi unul de durată, dar facem mențiunea că vagoanele care nu au fost afectate au fost decuplate și preluate, în aceste momente, pentru transportul în gara Drobeta Turnu Severin.”, transmit pompierii.
Sursă foto/video: ISU Mehedinți
