Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” (ISU) al județului Constanța au fost solicitați să intervină la un accident rutier care a avut loc în Palazu Mare, pe strada Liviu Rebreanu. Au fost implicate două mașini. În urma impactului, una dintre acestea s-a răsturnat.
Din primele informații, este vorba de 7 victime, 5 adulți și 2 copii.
La fața locului a intervenit Detașamentul Fripis cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un SMURD. De asemenea, a fost trimis și ATPVM Port.
Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a intervenit cu o ambulanță SAJ B2.
Cinci persoane, trei adulți și doi copii (2 și 5 ani), au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„A fost găsit un bărbat cu traumatism cranio-cerebral și traumatism ocular, o femeie cu traumatism cranio-cerebral și epistaxis, o femeie cu traumatism cranio-cerebral, un copil de 5 ani cu traumatism cranio-cerebral și un copil de 2 ani cu politraumatism”, a declarat dr. Claudia Tatarici, purtător de cuvânt SAJ Constanța.
Toate cele cinci victime au fost transportate la spital conștiente, cooperante.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.