Medhouse banner

(Galerie Foto) Regizorul Toma Enache a primit premiul „Outstanding Achievement in Filmmaking” în urma premierei americane a filmului „ENESCU, jupuit de viu”

Date:

Filmul va fi difuzat pe 6 noiembrie la Constanța

În data de 26 octombrie, filmul „Enescu, jupuit de viu” regizat de Toma Enache a avut premiera americană în cadrul celei de-a 27-a ediții a Festivalului Internațional de Film ARPA, în Los Angeles. Proiecția a avut loc la Harmony Gold Theatre, pe legendarul Sunset Boulevard. La proiecția oficială, alături de regizor și alți membri ai echipei, a fost prezent și Consulul General al României la Los Angeles, Lucia Sava. 

Pe 27 octombrie, la gala de decernare a premiilor, regizorul Toma Enache a primit premiul Outstanding Achievement in Filmmaking. Gala a celebrat nume importante, printre care actorul american Danny Trejo, un adevărat icon hollywoodian, cunoscut pentru vasta lui filmografie (Desperado; Heat; Con Air; Spy Kids; Machete). Ultimul film în care joacă, Wages of sin în regia lui Victor Rios, a avut premiera tot pe 26 octombrie în cadrul festivalului.  

George Pennacchio a primit Premiul pentru Întreaga Carieră, iar tânărului regizor Gabriele Fabbro i s-a înmânat the Rising Star Award. 

ARPA International Film Festival (ARPA IFF) celebrează din 1997 în inima Hollywoodului filmele internaționale și cineaștii independenți. Misiunea sa este aceea de a cultiva toleranța culturală și empatia globală prin crearea unui forum dinamic pentru cinematografia internațională.

Festivalul reunește mai mulți specialiști în domeniu într-un program dens, printre care menționăm conferința „Women in Filmmaking”, la care a participat și binecunoscuta actriță Diane Baker; masterclass-ul de efecte speciale moderat de Roger Kupelian, artist vizionar care a lucrat pentru proiecte cinematografice majore, precum trilogia Lord of the Rings sau Alice in Wonderland în regia lui Tim Burton. Alți oaspeți importanți ai festivalului sunt actorii Joe Cortese (Green Book), Julia Ormond (Legends of the Fall), Rosanna Arquette (Pulp Fiction), Kevin Pollak (The marvelous Mrs. Maisel), Eric Roberts (The Dark Knight). 

Anul acesta, în festival s-au proiectat 110 filme din 25 țări. Filmul „Enescu, jupuit de viu” este singurul film românesc din selecția oficială ARPA, un festival cu tradiție de aproape 3 decenii, printre cele mai vechi și importante festivaluri internaționale pentru film independent.

Publicul românesc va avea ocazia să vizioneze în premieră acest film mult așteptat începând cu luna noiembrie, în prezența regizorului și a unor membri ai echipei, beneficiind astfel de o experiență cinematografică unică.

„Enescu, jupuit de viu” va fi lansat în cadrul a peste 30 de proiecții de gală în toată țara, debutând pe 2 și 3 noiembrie la Iași, 4 noiembrie la Opera Națională din București, 5 noiembrie la Ploiești și 6 noiembrie la Constanța, aceste prime date fiind deja sold out! 

Pe data de 30 noiembrie va avea loc o proiecție specială la Ateneul Român din București. Biletele sunt deja puse în vânzare și se epuizează rapid. Lista completă cu datele și locațiile premierelor poate fi găsită pe paginile de social media ale filmului, urmând să fie afișate și datele pentru luna decembrie. 

Regizorul Toma Enache descrie filmul ca fiind un omagiu adus genialului compozitor român, invitând publicul să descopere atât artistul, cât și omul din spatele muzicii.

Detalii complete despre proiecții și bilete se găsesc aici:

https://ticketstore.ro/ro/eticheta/101/film-enescu-jupuit-de-viu

https://www.iabilet.ro/bilete-jupuit-de-viu

https://www.facebook.com/enescufilm

https://www.instagram.com/enescufilm?igsh=MTlrdDRubTJid3AzYg==

Sursă foto: Cristian Coldea/Coldea Productions 

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

VIDEO. Nadia Comăneci lansează o colecție exclusivistă de costume de gimnastică inspirată de primul 10 perfect din istorie

Legenda gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci, a anunțat lansarea unei...

(Foto) Aur, argint și bronz pentru CSM Constanța la Naționalele de lupte U20!

Succes răsunător pentru CSM Constanța: Patru medalii la Naționalele...

Performanță de răsunet pentru România! Șapte medalii și distincții la Olimpiada Asiatică de Fizică din Coreea de Sud

Performanță istorică la Busan! Șapte distincții pentru România la...

SNPPC: „Nu vom fi de acord cu nicio nouă lege până nu se aplică integral Legea 153”

FSNPPC respinge categoric o nouă lege a salarizării, până...