Medhouse banner

(Galerie Foto) Teleorman: Tragedie pe drumul dintre Cătunu și Poeni. Un bărbat a murit, un copil de 3 ani a fost transportat cu elicopterul SMURD la București

Date:

Două autoturisme distruse și trei victime, după o coliziune violentă

Un grav accident rutier a avut loc joi, 10 iulie, între localitățile Cătunu și Poeni, unde două autoturisme s-au ciocnit violent, provocând rănirea a trei persoane, dintre care una a decedat.

Potrivit primelor informații transmise de autorități, la fața locului au intervenit de urgență o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ, precum și un elicopter SMURD, chemat în sprijin din cauza gravității situației.

Într-unul dintre autoturisme se aflau un bărbat de aproximativ 57 de ani și nepotul său, un copil de aproximativ 3 ani. Cel de-al doilea autoturism era condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani.

Din păcate, bărbatul de 57 de ani a fost găsit în stop cardiorespirator, iar în ciuda eforturilor susținute ale echipajelor medicale, manevrele de resuscitare nu au avut succes, fiind declarat decedat la fața locului. Copilul, aflat în stare de inconștiență și posibil cu traumatisme grave, a fost stabilizat de echipajele de urgență și preluat de elicopterul SMURD pentru a fi transportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.

Cealaltă victimă, bărbatul de 33 de ani, era conștientă și cooperantă, prezentând leziuni ușoare. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a refuzat transportul la spital.

Pompierii au rămas în zonă pentru a asigura măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.

Sursă foto: ISU Teleorman

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

S-au suplimentat sesiunile de vizitare! Cazinoul din Constanța se deschide gratuit și vineri seară

Cazinoul din Constanța suplimentează sesiunile de vizitare cu acces...

(Foto) Spectacol pe roți în Dobrogea. Motoare turate și mașini speciale la prima ediție COAST PARADE

Caravană auto de excepție: Traseul complet COAST PARADE de...

(Video) Astăzi îi celebrăm pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Peste 1,8 milioane de români își celebrează astăzi onomastica

Sfinții Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii credinței și reperele...

ALERTĂ ALIMENTARĂ! Fistic mărunțit retras de urgență din magazinele Selgros din cauza unei micotoxine periculoase

Rechemare preventivă pentru un sortiment de fistic crud mărunțit Autoritatea...