Guvernul a decis ca, după expirarea termenului, permisele reținute să fie înapoiate dacă analizele nu sunt gata
Guvernul a decis joi modificarea Ordonanței de Urgență 84 privind siguranța pe drumurile publice. Mai exact, Executivul a decis instituirea unui termen de 72 de ore privind realizarea analizelor toxicologice prin care se evidențiază prezența alcoolului sau a substanțelor interzise în sângele șoferilor care au ieșit pozitivi la drug test sau care au refuzat să fie testați. În situația în care aceste analize nu vor fi gata în termen de 72 de ore, șoferii își vor primi înapoi permisele reținute de oamenii legii.
„Dacă statul nu are capacitatea administrativă de a rezolva problema testării într-un termen rezonabil, nu trebuie să-i pedepsim pe români. Măsurile luate pentru a preveni dramele cauzate de consumul de droguri la volan sunt foarte importante, dar nu pot afecta drepturile și libertățile cetățenești.
Vom monitoriza foarte atent în continuare problema testării antidrog: doar așa putem preveni tragedii precum cea de la 2 Mai. Ministerele Sănătății și Afacerilor Interne vor prezenta lunar o analiză comună despre capacitatea de respectare a termenului de 72 de ore”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
„La expirarea acestui termen obligatoriu pentru instituțiile de medicină legală, de 72 de ore, în cazul în care rezultatul nu sosește de la laborator, persoanei respective i se restituie permisul.
Există, de asemenea, o a treia modificare importantă, care vizează faptul că aceste analize se efectuează doar de către instituțiile de medicină legală. Anterior, în varianta ordonanței precedente, aceste analize puteau fi efectuate și de către laboratoarele Poliției Române, laboratoare care, precizez, sunt acreditate conform standardelor internaționale” a afirmat Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.
