Medhouse banner

Guvernul a prelungit perioada până la care pot fi acordate ajutoarele pentru refugiaţii ucraineni

Date:

Noul termen este 30 iunie 2024

Guvernul a prelungit perioada până la care pot fi acordate sumele forfetare pentru acoperirea costurilor de masă şi cazare pentru beneficiarii protecţiei temporare provenind din zona de conflict din Ucraina. Măsura este valabilă trei luni, până la data de 30 iunie 2024. Conform unui comunicat de presă al Executivului, pentru luarea acestei măsuri se modifică alineatele 10 şi 11 ale articolului 1 din OUG nr. 15/2022.

Cheltuielile, suportate iniţial din Fondul de rezervă bugetară

„Cheltuielile pentru acordarea sumelor forfetare pentru hrană şi cazare vor fi suportate iniţial din Fondul de rezervă bugetară, potrivit OUG nr. 15/2022. Ulterior, bugetul de stat va fi întregit cu 17.163.270 euro, sumă provenită de la Uniunea Europeană, în cadrul apelului de proiecte depus de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Contribuţia Uniunii Europene se acordă cu condiţia modificării perioadei de acordare a sumelor forfetare şi după data de 31 martie a.c. şi aprobării de către Comisia Europeană a variantei revizuite a Programului Naţional 2021 – 2027 Azil, Migraţie şi Integrare”, se arată în documentul deja citat.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Cod Galben de vânt puternic în Dobrogea. Rafale de până la 65 km/h

Vânt puternic la malul mării Administrația Națională de Meteorologie...

Eastern Phoenix 2026: Exercițiu NATO de amploare la Capu Midia pentru combaterea dronelor. Ziua Distinșilor Vizitatori

Atenție! Ce trebuie să faceți dacă găsiți resturi de...

(Video) Recidivă la doar 18 ani. Condamnat în trecut, a fost prins din nou la volan, de data aceasta și băut

Fără permis, sub influența alcoolului și cu antecedente Urmare a...

(Video) Au intrat într-o locuință și au furat un telefon mobil. Autorii, doi bărbați de 38 de ani, au ajuns în arest

Doi complici sunt cercetați în stare de libertate Urmare a...