Medhouse banner

Harghita: O femeie a murit într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme

Date:

O femeie de 44 de ani a murit, iar o alta a fost rănită, joi dimineața, în urma unui accident rutier care a avut loc între două mașini, între localitățile Satu-Mare și Brădești, din județul Harghita.

La fața locului au intervenit 2 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ. În urma accidentului, a rezultat o victimă încarcerată, de sex feminin.

Unul dintre conducătorii auto nu a necesitat îngrijiri medicale, iar în cel de-al 2-lea autoturism, conducătoarea auto, în vârstă de 54 ani, a suferit un atac de panică și a acuzat dureri la umăr. Acesteia i s-au acordat îngrijiri medicale de către echipajul SMURD.

Pentru cea de-a doua pasageră, în vârstă de 44 ani, extrasă din autovehicul, s-au aplicat manevre de resuscitare, de către echipajul SAJ cu medic.

Persoana cu atac de panică și dureri la umăr a fost preluată și transportată la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, de către echipajul SMURD, iar persoana resuscitată, din păcate, a fost declarată decedată.

Sursă foto: arhivă

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

SPIT Constanța a aderat la sistemul informatic e-Popriri al ANAF

SPIT Constanța a semnat protocolul de aderare la sistemul...

Regulament și înscrieri: Totul despre concursul de pian de la Centrul Cultural „Teodor T. Burada”

PIANO ART 2026: Înscrierile pentru ediția aniversară se încheie...

ANL a recepționat 35 de noi locuințe pentru tineri în orașul Amara, județul Ialomița

Investiție de peste 11 milioane de lei! Noi apartamente...

Despărțire oficială: Flavius Stoican nu mai este antrenorul Farului Constanța

Farul Constanța și Flavius Stoican au reziliat contractul de...