Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița, adusă la parohia Palazu Mare 1

Date:

Ovidius Clinical Hospital

Icoana „nefăcută-de-mână” va rămâne în lăcașul de cult până pe 16 august

În această dimineață, la biserica „Sf. Gheorghe” – Parohia Palazu Mare 1 (județul Constanța) a fost adusă spre cinstire icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița.

Aceasta va rămâne în lăcașul de cult până în data de 16 august, când se va închina și ultimul credincios prezent în biserică.

Sfânta icoană a fost adusă de la Mănăstirea Tuturor Sfinților Români (Poarta Albă), ctitoria Părintelui Justin Pârvu.

Icoana Prodromița este una dintre puținele icoane din lumea ortodoxă numită „Nefăcută-de-mână”, adică pictată în chip minunat.

Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Există mărturii că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se. O altă caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească, scrie Doxologia.

Minunea pictării icoanei

În anul 1863, în timpul lucrărilor de construire ale Schitului Prodromu de la Muntele Athos, cuvioșii Nifon și Nectarie căutau un iconar care să zugrăvească pe lemn o icoană a Maicii Domnului cu totul deosebită, așa cum aveau toate mănăstirile de la Sfântul Munte. Iconarul Iordache Nicolau a primit ca îndatorire să lucreze la icoană cu post, adică nemâncând, nici bând până la sfârșitul lucrului din fiecare zi, scrie portalul creștin ortodox.

Pictorul a început lucrarea, iar în câtva timp a terminat de pictat veșmintele și celelalte părți ale icoanei. Dar, când a ajuns să picteze Sfintele Fețe ale Maicii Domnului și Domnului Hristos, nu izbutea nicidecum să le înfățișeze după cuviință. Mâhnit, iconarul a încetat a mai lucra, apoi a acoperit cu o pânză icoana, a încuiat atelierul și s-a retras în camera sa, nepricepând ce va să fie lucrul acesta căci, silindu-se, mai mult le-a stricat, ca și cum și-ar fi uitat meșteșugul.

În dimineața următoare însă, a descoperit icoana desăvârșit pictată, cu fețele luminoase și pline de dumnezeiesc har, fără să înțeleagă cum se petrecuse lucrarea. Minunea aceasta s-a întâmplat în noaptea de 27 spre 28 iunie.

În urma acestei preaslăvite minuni, icoana a fost dusă cu deosebită cinste în Sfântul Munte Athos, săvârșind multe minuni pe cale, fiind până astăzi odorul cel mai de preț al Schitului Prodromu, de la care și-a luat și numele de Prodromița.

Sfânta icoană, în România

De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România.

spot_img
spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

Distribuie postarea:

spot_img
spot_img
spot_img
Cloud Hosting

Abonează-te

Ovidius Clinical Hospital

Cele mai citite

Articole similare

Anunț important elevi! Ministerul Educației anunță modificări în ceea ce privește Evaluarea Națională

Calendarul Evaluării Naționale a fost publicat în Monitorul Oficial Ministerul...

Peste 170 de militari intervin și astăzi în județul Galați

Peste 170 militari acționează în localitățile gălățene Armata României continuă...

Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit în PTF Nădlac II

Autoturismul are o valoare de aproximativ 40.000 de euro Poliţiştii...

A început Școala de vară de inovare și antreprenoriat – OIESS, la Universitatea „Ovidius” din Constanța

La Școala de Vară participă 30 de studenți La Universitatea „Ovidius”...