Medhouse banner

Identități false. 6 percheziții în Constanța și Buzău, într-un dosar de fraudă bancară

Date:

1,4 milioane de lei prejudiciu: percheziții în Constanța și Buzău

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals privind identitatea, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pun în aplicare, în această dimineață, 6 percheziții domiciliare în județele Constanța și Buzău.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că o femeie, ajutată de alte persoane, ar fi racolat persoane cu venituri modeste, cărora le-ar fi pus la dispoziție cărți de identitate și documente falsificate, din care reieșea că acestea au calitatea de pensionari militari, cu venituri fictive, iar, în baza acestor documente, ar fi obținut credite bancare.

Descinderile vizează domicilii, spații folosite de către persoanele cercetate de săvârșirea infracțiunilor, precum și punctul de lucru al unei societăți comerciale din județul Constanța.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 1,4 milioane de lei.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.

Sursă foto: rol ilustrativ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

De ce simțim nevoia să mâncăm sărat? Ce spun medicii despre pofta de sare

Pofta persistentă pentru alimente sărate nu este întotdeauna o...

(Foto) Sanie simplu: tricolorii au trecut de primele două manșe, cu sprijin din tribune

Vali Crețu: „Ambele manșe au fost foarte bune, sper...

(Video) Moment viral la deschiderea JO de iarnă: „Nah, sunt român acum!”

Rapperul american a făcut senzație printre români la JO...

(Video) Primul Centru de Arși Grav construit după Revoluție este gata

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: „Schimbarea reală se face prin...