Pierderea ziarelor tipărite are consecințe pe care le vom înțelege mai târziu
Imaginea zilei! Ziarul tipărit nu pare să mai fie de folos nimănui în epoca în care trăim o relație atât de strânsă, de dependență aproape, cu propriile telefoane mobile. Puțini dintre noi mai merg la chioșcuri pentru a cumpăra un cotidian sau o revistă.
Pare firesc, online-ul ne oferă toate informațiile de care avem nevoie, este mereu la îndemână și nu ne costă nimic. Doar paginile web ale câtorva publicații din lume, printre care ”The New York Times” sau ”The Washington Post”, pot fi citite după plata unui abonament, iar acest lucru este posibil datorită prestigiului uriaș de care acestea se bucură.
În aparență numai avantaje. Dar ceva se pierde în acest proces. Ziarul tipărit implică un spațiu restrâns, un număr limitat de coloane și de articole, și deci un proces de selecție: ”Ce este important pe agenda acestei zile?”, ”Ce trebuie să afle cititorii noștri?”, ”Care este articolul de fond al primei pagini?”. Ceva ce merge dincolo de fluxul nesfârșit, egal și repetitiv al unui site, unde esențial este să existe cât mai multe titluri și fotografii, cat mai mult zgomot într-un interval de timp cât mai redus.
Publicarea unui cotidian înseamnă costuri, costurile implică un model de business bine conturat, o direcție clară, o strategie de marketing, într-un cuvânt responsabilitate, inclusiv pentru jurnaliștii care publică în paginile acelui ziar.
Graba unui cotidian tipărit nu este la fel de mare precum cea a unui site sau a unei televiziuni, unde se intră în 24 de breaking news-uri pe zi, dar timpul pe care gazetarul îl avea în plus pentru a-și scrie articolele se traducea în calitate, într-o documentare mai profundă, pe parcursul căreia nuanțe ce pot fi ignorate acum în tratarea unui subiect ieșeau la iveală. Produsul nu venea atât de rapid către cititor, dar așteptarea merită uneori.
