Medhouse banner

Impact violent între un autoturism și un autotren, două persoane rănite. Șoferul de 20 de ani a fost scos din mașină de pompieri

Date:

Accidentul a avut loc la intrarea în Poarta 9

Un accident rutier a avut loc în această dimineață la intrarea în Poarta 9 a Portului Agigea, în zona sanatoriului. În eveniment au fost implicate un autoturism și un autotren, în urma impactului rezultând două victime.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere (ASAS Port) și echipajul de descarcerare Fripis, precum și două echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. Autotrenul implicat în accident nu era încărcat cu marfă.

Conducătorul autoturismului, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a rămas încarcerat în vehicul și a fost extras de pompieri, fiind conștient. Pasagerul din dreapta, un bărbat de 40 de ani, se afla în afara mașinii la sosirea echipajelor de salvare.

Ambele victime au fost preluate de echipajele SAJ și transportate la spital, prezentând multiple traumatisme. Potrivit primelor informații furnizate de cadrele medicale, șoferul a suferit un traumatism cranio-cerebral și o plagă la nivelul scalpului, iar pasagerul prezintă suspiciune de fractură de femur.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Sursă foto: rol ilustrativ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Protest de amploare împotriva ilegalităților comise de guvernanți: „Măsurile economice din ultimii doi ani sunt echivalente cu o sinucidere națională”

Protest major împotriva ilegalităților guvernamentale! Marți 28 aprilie 2026, Ziua...

„Zorba the Greek” revine pe marele ecran, la Constanța

Seară retro la cinema: Redescoperă povestea lui Nikos Kazantzakis Centrul...

FOTO|VIDEO. Turcia fără filtre: ce nu îți spune nimeni despre stațiunile în care merg românii

Am vizitat stațiunile de top din Turcia și am...