Oncoria Med

Incendiu în localitatea Jurilovca

Date:

În incendiu au ars aproximativ 300 de baloți de furaje și un saivan

Salvatorii Stației de Pompieri Babadag au intervenit, seara trecută, alături de SVSU Jurilovca la un incendiu ce se manifesta la o magazie de furaje cu posibilitate ridicată de propagare la o locuință și alte anexe gospodărești.

Incendiul a fost anunțat în jurul orei 18:50, iar odată cu alertarea pompierilor din Babadag au fost solicitați pentru gestionarea situației în timp operativ și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Jurilovca astfel, în scurt timp la locul intervenției au sosit două autospeciale de stingere (una din cadrul Stației de Pompieri Babadag și una a SVSU Jurilovca) dar și o cisternă cu apă pentru realimentarea autospecialelor de intervenție.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la un depozit de furaje și un saivan pentru adăpostirea animalelor.

În scurt timp incendiul a fost localizat, astfel a fost limitat riscul de extindere a flăcărilor la anexele învecinate și o locuință, iar incendiul a fost lichidat după aproximativ 2 ore și jumătate când pompierii s-au asigurat că toate focarele au fost stinse și nu mai prezintă pericol de aprindere.

În urma evenimentului au ars aproximativ 300 de baloți de furaje și un saivan. Nu au fost surprinse de incendiu animale și nici nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă de producere a incendiul a fost autoaprinderea furajelor.

Sursă foto: ISU „Delta” Tulcea

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare