Medhouse banner

Incendiu puternic în Praid: trei magazine distruse și două apartamente afectate

Date:

Focul ar fi pornit de la un scurtcircuit electric și s-a extins periculos spre un bloc de locuințe

Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de luni spre marți într-un spațiu comercial din localitatea Praid, afectând grav trei magazine mixte și geamurile a două apartamente dintr-un bloc aflat în imediata apropiere. Informația a fost confirmată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, care a precizat că intervenția pompierilor a fost una dificilă și de durată.

Alarma s-a dat imediat după miezul nopții, iar la fața locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, care au intervenit cu autospeciale de stingere. Lor li s-au alăturat și serviciile voluntare pentru situații de urgență din localitățile Praid și Corund. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la cele trei magazine, cu flăcări intense și degajări mari de fum, existând pericolul iminent ca focul să se extindă către un bloc de locuințe aflat în vecinătate. În urma propagării căldurii, geamurile a două apartamente au fost sparte, fără ca incendiul să ajungă în interiorul imobilului.

După aproximativ patru ore de intervenție, focul a fost lichidat în jurul orei 4:00 dimineața. Conform evaluării făcute de pompieri, au ars etajul superior al clădirii, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, precum și o cantitate considerabilă de bunuri aflate în interior: produse de artizanat, aparate electrocasnice, materii prime alimentare, echipamente de gătit, frigidere și mobilier.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii: Credință, tradiție și speranță

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Astăzi, prima vineri după...

Atenție, constănțeni! Apă oprită în mai multe zone din municipiu

Lucrări de amploare la rețeaua de apă din Constanța:...

Atenție la escroci! Noi tentative de fraudă telefonică în numele ANAF

AVERTISMENT: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care...

(Foto) Explozie de nume mari la NIBIRU: Ja Rule, The Martinez Brothers și Eve vin pe litoral!

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel...