La locul accidentului a intervenit și un elicopter SMURD
Un accident rutier grav a avut loc marți dimineață pe autostrada A1 București–Pitești, în dreptul kilometrului 41, pe sensul de mers spre Pitești, în apropierea localității Vânătorii Mici, județul Giurgiu. Potrivit informațiilor furnizate de Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, un ansamblu de vehicule a acroșat doi pietoni care se aflau, din motive încă necunoscute, pe partea carosabilă.
În urma impactului, cele două persoane au suferit răni grave și au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind asistate de echipajele de urgență sosite rapid în zonă. Autoritățile nu au comunicat, deocamdată, detalii privind identitatea victimelor sau circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
În acest moment, traficul rutier este oprit pe banda de urgență și pe prima bandă, circulația desfășurându-se cu viteză redusă doar pe banda a doua.
UPDATE: În ciuda eforturilor medicilior, cele două perosane au decedat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.