INSP: 131 de cazuri noi de COVID, înregistrate în perioada 20-26 ianuarie!

Date:

INSP a precizat că numărul cazurilor este în creștere cu 14,9%

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat marți că, în perioada 20-26, ianuarie, au fost înregistrate 131 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creștere cu 14,9% faţă de săptămâna precedentă.

Potrivit INSP, 34 dintre cazurile noi sunt la pacienţi care au mai avut boala. Aceștia au fost testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

INSP a mai precizat că, în intervalul amintit, au fost raportate două decese cauzate de COVID-19.

În ţara noastră, au fost înregistrate, în total, 3.582.538 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

În ultima săptămână au fost efectuate 825 de teste RT-PCR și 14.109 de teste rapide antigenice. Rata pozitivității a fost de 0,9%.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 14.040.759 de teste RT-PCR și 15.198.821 teste rapide antigenice.

Sursa foto: healthcollab.org

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(VIDEO) Razii în Delta Dunării pentru combaterea pescuitului ilegal!

Raziile au fost derulate de oamenii legii în perioada...

Patriarhia Română a lansat aplicația ”Calendarul Ortodox” pentru telefoane mobile!

Patriarhia a anunțat că aplicația poate fi descărcată gratuit...

(FOTO și VIDEO) Accident rutier cu două mașini și un camion, în județul Tulcea! Un bărbat a rămas încarcerat!

Accidentul a avut loc în apropiere de localitatea Baia În...

A fost oprită apa pe mai multe străzi din cartierul Faleză Nord!

Furnizarea apei a fost sistată din cauza unei avarii...