Medhouse banner

IPJ face precizări în cazul femeii înjunghiate în zona Cireşica! Bărbatul acuzat a fost scos cu forţa din apartament

Date:

Bărbatul care și-a înjunghiat concubina a fost reţinut pentru 24 de ore

„Urmare a informațiilor apărute în spațiul public, conform cărora persoana cercetată pentru agresiunea fizică asupra unei femei, în municipiul Constanța, la data de 7 septembrie a.c., ar fi fost predată polițiştilor de către cetățeni, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, prin Compartimentul de Relații Publice, este abilitat să facă următoarele precizări:

Imediat după comiterea faptei, cetățenii au comunicat polițiștilor date cu privire la identitatea, semnalmentele și direcția de deplasare a bărbatului în cauză.

Întrucât persoana cercetată ar fi părăsit locul comiterii faptei și ar fi avut asupra sa obiectul cu care ar fi agresat victima și s-ar fi încuiat în interiorul imobilului în care locuia, fǎrǎ forme legale, în temeiul articolului 52, alin. 1 și 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, polițiștii au folosit forța pentru a pătrunde în imobil.

Astfel, în urma intervenției polițiștilor, bărbatul în cauză a fost imobilizat și condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

Cazul a fost preluat de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.Urmare a administrării probatoriului, s-a dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore.

Persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I. P. J. Constanța, fiind cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 32 raportat la art. 188 (tentativă de omor) și art. 371 Cod Penal (tulburarea ordinii și liniștii publice).

Vă asigurăm că toate informațiile publice referitoare la acest caz vor fi comunicate exclusiv prin intermediul canalelor oficiale ale Inspectoratului de Poliție Județean Constanța”, se arată în comunicatul IPJ.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Exponatul săptămânii: Sania de treierat („dicanie”) din colecția de etnografie

Descoperiți „dicania”, unealta tradițională de la sfârșitul secolului al...

Se oprește apa în Zona de Nord din municipiul Medgidia!

RAJA conectează noi conducte la sistemul centralizat din Medgidia RAJA...

Paștele Blajinilor: Semnificația „Paștelui Mic” și tradițiile uitate ale poporului român

Obiceiuri de Paștele Blajinilor: De ce dăm ouăle de-a...

(Foto) Atenție, șoferi și pietoni! Regulă nouă de circulație în zona Doraly Mall

Trecerea de pe Șoseaua Mangaliei a fost semaforizată Un nou...