Medhouse banner

Mandatul de președinte al lui Nicușor Dan, validat oficial de Curtea Constituțională

Date:

Nicușor Dan: „Înțeleg responsabilitatea mandatului pe care mi l-au dat românii”

Curtea Constituțională a României a validat oficial, miercuri, mandatul de președinte al lui Nicușor Dan, ales în urma scrutinului prezidențial din 18 mai. Evenimentul a avut loc în cadrul unei ședințe solemne, la care au participat atât președintele ales, cât și președintele interimar, Ilie Bolojan.

În cadrul ceremoniei, Nicușor Dan a mulțumit alegătorilor pentru prezența semnificativă la urne și a subliniat responsabilitatea uriașă care vine odată cu preluarea celei mai înalte funcții în stat.

„Vreau să mulțumesc românilor care s-au prezentat în număr foarte mare la alegerile din mai și au dat legitimitate noului președinte. Vreau să mulțumesc domnului Ilie Bolojan pentru perioada de interimat în care a asigurat stabilitate. Urmează un nou capitol în istoria recentă și contemporană a României. Vreau să-i asigur pe cetățenii români că înțeleg responsabilitatea mandatului pe care mi l-au dat. O să fie multe provocări și sper că o să ducem până la bun sfârșit aceste provocări. Societatea românească a dat dovadă de înțelepciune și sunt convins că în toată perioada următoare va pune presiune pe schimbarea pozitivă necesară în România”, a declarat Nicușor Dan.

La rândul său, Ilie Bolojan a transmis un mesaj de încurajare și susținere, marcând finalul unei perioade de tranziție politică și începutul unui nou ciclu prezidențial.

„Este o onoare pentru mine să particip la ceremonie și am o mulțumire personală că închidem în condiții democratice un ciclu electoral care trebuia închis anul trecut. (…) E un nou început – un început al încrederii, un început de speranță și un început mai mare de prosperitate. Îi urez mult succes în această onorantă funcție și sper să auzim de lucruri bune pentru țara noastră”, a declarat președintele interimar.

Validarea mandatului marchează începerea oficială a mandatului prezidențial al lui Nicușor Dan, care urmează să fie învestit în funcție într-o ceremonie separată programată pentru zilele următoare.

Nicușor Dan, candidatul independent la alegerile prezidențiale, are 6.168.642 de voturi, în timp ce liderul AUR, George Simion a adunat 5.339.053 de sufragii, conform datelor publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente.

Reamintim că în ședința din data de 22 mai 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din data de 18 mai 2025, formulată de George-Nicolae Simion.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntemeiată. Hotărârea este definitivă și se comunică Biroului Electoral Central. Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, transmite CCR.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

De ce simțim nevoia să mâncăm sărat? Ce spun medicii despre pofta de sare

Pofta persistentă pentru alimente sărate nu este întotdeauna o...

(Foto) Sanie simplu: tricolorii au trecut de primele două manșe, cu sprijin din tribune

Vali Crețu: „Ambele manșe au fost foarte bune, sper...

(Video) Moment viral la deschiderea JO de iarnă: „Nah, sunt român acum!”

Rapperul american a făcut senzație printre români la JO...

(Video) Primul Centru de Arși Grav construit după Revoluție este gata

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: „Schimbarea reală se face prin...