Medhouse banner

MApN: Țintă aeriană detectată în zona Dobrogei! Patru avioane de luptă ridicate de la sol!

Date:

sursa foto: Adevarul

MApN anunță că două aeronave F18 și două F16 a fost ridicate după detectarea țintei

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a informat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.30, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o țintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 45 km est de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea.

„Ca urmare a faptului că ținta detectată evolua pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, au fost activate, conform procedurilor, structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior, Poliție Aeriană sub comandă națională.

Astfel, pentru monitorizarea situației au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea”, precizează reprezentanții MApN, într-un comunicat de presă.

Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 4.00, în zona Gura Portiței, oră la care Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din zona de nord-est a județului Constanța.

Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanență traseul țintei, care a evoluat către localitatea Cogealac, jud. Constanța, adâncimea maximă de pătrundere pe teritoriul național fiind de 19 km.

„Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluție. Sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la sud de localitatea Cogealac, în jurul orei 4.30. Încetarea alertei aeriene a fost transmisă în jurul orei 5.10, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare”, se mai arată în documentul citat.

Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național. Forțele Ministerului Apărării Naționale vor executa, începând cu sâmbătă dimineață, cercetări în zonă. MApN a informat în timp real structurile aliate cu privire la această situație.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...