Oncoria Med

Microbuzele, la control! Poliţiştii constănţeni au dat peste 20 de amenzi

Date:

Poliţiştii au dat 23 de amenzi

La data de 12 noiembrie polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transportului de persoane.

Acțiunea s-a desfășurat pe bulevardele Tomis și I.C. Brătianu, Șoseaua Mangaliei și în stațiunea Mamaia.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei, pentru transportul mai multor persoane decât numărul de locuri cu care este prevăzut vehiculul, lipsa centurii de siguranță, utilizarea telefonului mobil la volan, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 4 permise de conducere pentru nerespectarea culorii semaforului și neacordare de prioritate pietonilor.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto/Video) K-POP DAYS NIBIRU devine cel mai mare festival de profil din Europa de Sud-Est

România intră pe harta marilor evenimente K-POP În doar trei...

Restricții de apă în Mihail Kogălniceanu. Furnizarea apei va fi oprită pe timpul nopții

RAJA Constanța anunță sistarea apei noaptea în Mihail Kogălniceanu...

Măsuri obligatorii pe timp de caniculă. Cum trebuie protejate animalele

ANSVSA reamintește măsurile obligatorii pentru protejarea animalelor în perioadele...

A început Bootcamp STS 2026: Ediție aniversară de 5 ani pentru școala de vară IT&C

Serviciul de Telecomunicații Speciale a dat startul unei noi...