sursa foto: Capital
Ministrul Finanțelor spune că „această ajustare a deficitului nu înseamnă că vom face tăieri drastice”
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat pe pagina sa de Facebook că România propune o strategie pe o durată de șapte ani pentru ajustarea deficitului bugetar.
„Suntem la finalul unei zile de lucru foarte importante, în care am mers la reuniunea miniștrilor de Finanțe din UE, unde continuă lucrările privind semestrul european. Astăzi, Consiliul a aprobat recomandări specifice fiecărei țări privind politicile economice, sociale, de ocupare a forței de muncă, structurale și bugetare.
De asemenea, se deschid proceduri de deficit excesiv pentru șapte state membre: Belgia, Franța, Italia, Ungaria, Malta, Polonia și Slovacia.
După cum știți, pe baza rezultatelor economice din 2019, România a intrat și ea în această procedură, din martie Pentru noi, ca și în cazul celorlalte state membre, traiectoria de ajustare va depinde de momentul și conținutul planului de ajustare, pe care trebuie să îl finalizăm toamna aceasta.
Ajustarea se poate face pe 4/5 sau pe 7 ani, dacă ne asumăm reforme și investiții. Strategia propusă de România este o ajustare pe 7 ani, timp în care trebuie să realizăm cel puțin reformele asumate prin PNRR. Nivelul ridicat al investițiilor publice, respectiv al cofinanțărilor (60% în cazul infrastructurii de transport, în noile condiții ale exercițiului 2021-2027) de anul acesta și următorii ani, duc la un necesar de finanțare pentru care este nevoie de această abordare pe termen mediu și lung”, a transmis Marcel Boloș pe rețeaua de socializare.
Ministrul Finanțelor consideră că țara noastră trebuie sa fie atentă să nu sacrifice investiții esențiale pentru dezvoltarea sa. „Am spus reprezentanților CE cât se poate de clar: această ajustare a deficitului nu înseamnă că vom face tăieri drastice, nici că vom propune creșteri de taxe și impozite care să afecteze oamenii și mediul de afaceri. Nu! Vrem să facem schimbări echilibrate pentru a optimiza cheltuielile și a crește eficiența în colectarea veniturilor. În acest context al ajustării deficitului bugetar pentru o perioadă de 7 ani trebuie avută în vedere evoluția nivelului datoriei publice, cât și a costului serviciului datoriei publice, astfel încât să nu fie influențate în mod decisiv cheltuielile operaționale ale statului”, a mai precizat Marcel Boloș.
