Medhouse banner

Mobilizare de amploare pe litoral. 12 șoferi au rămas pietoni. Unii au consumat alcool

Date:

Polițiștii au aplicat amenzi de peste 150.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, în noaptea de 18/19 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, prevenirea consumului de alcool și a altor substanțe, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Astfel, au fost legitimate peste 1.100 de persoane, totodată fiind oprite, pentru control, peste 700 de autoturisme.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 211 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 156.000 de lei, dintre care 103 la Legea 61/1991 și 80 la O.U.G. 195/2002.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 12 permise de conducere (pentru conducere sub influența alcoolului, conducere agresivă și depășirea regimului legal de viteză) și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare și 6 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

La activități au participat polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – secțiile de poliție urbane, Serviciul Municipal de Investigații Criminale, Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră, Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică, Secția de Poliție Mamaia, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale,

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și al Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.

Sursă foto: IPJ Constanța (arhivă)

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Rulotă răsturnată pe Autostrada A2, la kilometrul 169. Elicopterul SMURD, mobilizat la fața locului

Un accident rutier s-a produs pe Autostrada A2, la...

Atenție, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța!

Apa va fi sistată pentru 14 ore Pentru remedierea unor...

O nouă ediție TEZAUR: Investiții în titluri de stat cu dobânzi de până la 7,15% pe an

Dobânzi anuale de 6,25%, 6,75% și 7,15% neimpozabile Până pe...