Medhouse banner

Natalia-Elena Intotero: „Ziua Națională a Costumului Popular din România, o celebrare a identității și a moștenirii noastre culturale”

Date:

Natalia-Elena Intotero: „Portul tradițional e o lecție tăcută despre cine suntem”

Ministerul Culturii marchează astăzi, 11 mai, Ziua Națională a Costumului Popular din România, o sărbătoare dedicată uneia dintre cele mai autentice și profunde expresii ale identității noastre naționale. 

Costumul popular românesc este mai mult decât un simplu veșmânt – este o mărturie vie a istoriei, credinței și frumuseții spirituale care au însoțit comunitățile românești de-a lungul veacurilor. Fiecare cusătură, simbol și fir de ață spune o poveste despre rădăcinile noastre, despre rânduieli transmise din generație în generație și despre creativitatea poporului român. 

„Ca ministru al culturii, cred cu toată convingerea că acest patrimoniu imaterial reprezintă o comoară vie, pe care avem datoria să o purtăm cu demnitate și să o transmitem generațiilor viitoare. În lumea de altădată, transmiterea portului tradițional era o datorie sfântă. Învățată firesc în familie, această rânduială se reflecta în fiecare piesă cusută cu migală și cu rugăciune, purtată cu mândrie la ceasuri de sărbătoare și păstrată cu grijă, ca o lecție tăcută despre cine suntem.

Astăzi, într-o lume grăbită și adesea înstrăinată, reîntoarcerea la aceste simboluri ne poate aduce echilibru, rădăcină și identitate. Ziua Portului Tradițional este despre recunoștință și responsabilitate. Despre ceea ce am moștenit și ceea ce suntem datori să dăm mai departe”, a transmis Natalia-Elena Intotero, ministrul Culturii. 

Ministerul Culturii sprijină și încurajează păstrarea și promovarea acestui patrimoniu neprețuit prin finanțarea proiectelor culturale dedicate portului tradițional, colaborări cu meșteri populari, expoziții, cercetări etnografice și inițiative educaționale. 

De la ia recunoscută de UNESCO, la straiele din Oaș, Banat, Ardeal sau Ținutul Pădurenilor, fiecare piesă vestimentară tradițională este o filă din cartea neamului nostru. Astăzi, mai mult ca oricând, purtarea cu mândrie a portului popular devine un gest de afirmare a identității și de asumare a responsabilității față de valorile perene ale culturii române. 

Sursă foto: facebook/Ministerul Culturii

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Seară amară la Constanța. Farul pierde în fața FCSB-ului după un blackout de 8 minute

Flavius Stoican, după eșec: „Degeaba marcăm două, dacă adversarii...

(Video) „S-a terminat!” Decizii radicale pentru protejarea Deltei Dunării în urma controlului

Diana Buzoianu: „Rezervația Delta Dunării merită mai mult” Administrația Rezervatiei...