Oncoria Med

Neamț: Accident mortal pe DN 15B. Un tânăr de 27 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un TIR

Date:

Accident rutier mortal în noaptea de vineri spre sâmbătă pe DN15B, în localitatea Petru Vodă, județul Neamț.

Din verificările efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Târgu-Neamţ, conducea un autoturism, pe DN 15B, din direcţia Pipirig spre Poiana Teiului, ar fi efectuat o manevră de depăşire, pe un sector de drum prevăzut cu marcaj longitudinal continuu, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu auto, format din autoutilitară şi semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Pipirig, ce se deplasa din sens opus.

În urma impactului, ansamblul auto ar fi părăsit parţial partea carosabilă, intrând în şanţul de pe lateralul drumului.

De asemenea, a fost afectat și un stâlp de electricitate motiv pentru care a fost solicitat și un echipaj de la Delgaz Grid.

La faţa locului au intervenit pompierii cu modulul pentru descarcerare şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

„În urma impactului, conducătorul autoturismului a rămas încarcerat. Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au acţionat pentru scoaterea victimei din autoturism. Din păcate, victima prezenta leziuni incompatibile cu viaţa.”, a declarat lt. Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

„Din nefericire, tânărul de 27 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, cadrele medicale declarând decesul acestuia. Conducătorului ansamblului auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.”, au spus polițiștii.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursă foto: ISU Neamț

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Noul Cod al Urbanismului a fost publicat în Monitorul Oficial și intră în vigoare în 15 zile

Proceduri simplificate pentru unele lucrări - Codul Urbanismului a...

Sesiune nouă de contractare la CAS Constanța. Se caută medici de familie pentru localitățile cu deficit

CAS Constanța deschide o nouă sesiune de contractare pentru...

Rezultate excelente la admiterea UOC! Peste 4.600 de studenți s-au înmatriculat deja la facultățile din Constanța

Majoritatea candidaților UOC provin din Dobrogea și Muntenia În sesiunea...