Medhouse banner

Neamț: Incendiu în comuna Răucești. Acoperișul anexei a fost cuprins de flăcări

Date:

La ora 14:25 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu într-o gospodărie din localitatea Oglinzi, comuna Răucești. La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț.

Incendiul s-a manifestat la acoperișul unei anexe gospodărești cu posibilitatea propagării la întreaga construcție, dar și la locuință.

Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea acestuia în urma căruia a ars acoperișul (din lemn și acoperit cu tablă) anexei pe o suprafață de aproximativ 12 mp.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști pe DJ 222

Bărbat depistat în trafic pe raza localității Agighiol cu...

CRONOLOGIA COMPLETĂ a incidentului din Portul Constanța, dar cu semne de întrebare

Filmul evenimentelor: Ora 10:28, momentul în care drona maritimă...