Medhouse banner

Constanța: Protestatarii care au rămas fără permise din cauză că au intrat pe contrasens acuză jandarmii că le-au întins o capcană. Ce răspuns dau IPJ și Jandarmeria Constanța

Date:

Protestatarii care au rămas fără permis după ce au intrat pe contrasens pe Autostrada A4 din Constanța aduc acuzații jandarmilor care însoțeau convoiul.

Astfel, spun aceștia, mașina jandarmeriei a intrat pentru a întoarce pe contrasens, din cauză că banda normală de mers era blocată, iar autocamioanele și autoturismele protestatarilor au urmat aceeași cale.

Când au ajuns pe contrasens, au fost trași pe dreapta de Poliția Rutieră care i-a sancționat și a ridicat 30 de permise de conducere pe o perioada de 3 luni.

Protestatarii spun acum că jandarmii le-au întins o cursă pentru a-și pierde permisele care pentru cei mai mulți înseamnă pierderea slujbelor.

Cu privire la această situație, IPJ Constanța a ținut să facă lămuriri.

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la situația înregistrată în seara de 16 ianuarie anul curent pe Autostrada A4, unde un echipaj al Jandarmeriei i-ar fi îndrumat în mod intenționat pe protestatari în sensul contrar sensului de circulație, vă comunicăm următoarele:

Polițiștii rutieri nu au constatat o astfel de situație, mai precis în seara de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, un echipaj de poliție care se deplasa pe Autostrada A4, dinspre Port către DN 39, a constatat că aproximativ 30 dintre șoferii vehiculelor care până atunci staționaseră în coloană cu ocazia protestului transportatorilor și fermierilor desfășurat în județul Constanța au întors, circulând pe contrasens, în direcția sensului giratoriu aflat la intersecția Autostrăzii A4 cu DN 39. Coloana formată din autovehiculele respective nu era însoțită de alte autospeciale de poliție sau jandarmerie. Polițiștii rutieri au procedat la oprirea pe banda de urgență a vehiculelor, legitimarea și identificarea conducătorilor auto.

Ulterior, pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute în vederea suspendării tot atâtea permise de conducere.

Dorim să menționăm faptul că polițiștii constănțeni au acționat și acționează permanent în interesul și pentru siguranța cetățeanului, măsurile fiind luate pentru a asigura un trafic rutier sigur și fără riscuri pentru toți participanții la trafic în contextul desfășurării protestelor din județul Constanța.”

Și Jandarmeria, vizată de acuzațiile protestatarilor a făcut declarații, prin purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, maior Cosmin Neagu:

Coloana de protestatari formată din 47 de autovehicule se deplasa pe autostrada A4 venind dinspre DN39 fiind însoțită de o autospecială de jandarmi cu direcția către port. Întrucât sensul de drum spre port era blocat de o coloană de tiruri, echipajul de jandarmi și autovehiculele protestatarilor au fost nevoite să staționeze ca urmare a acestui blocaj.

Având în vedere că la acel moment existau alte blocaje în dreptul porților 7 și 9 din port echipajul de jandarmi a primit o nouă misiune fiind redirecționat către aceste zone. Întrucât drumul către port era blocat, autospeciala jandarmeriei a întors pe contrasens pe banda de urgență, având pornite semnalele luminoase de urgență pentru a ajunge în zona porților 7 și 9.

Înainte de efectuarea acestei manevre un jandarm a coborât din autospecială observând că și o parte dintre autovehiculele protestatarilor intenționau să o ia pe contrasens punându-le în vedere acestora că trebuie să staționeze în locul unde se aflau.

Menționăm că niciun reprezentant al echipajelor de jandarmi nu a făcut semne spre coloana protestatarilor care să indice faptul că aceștia trebuie să îi urmeze. Deplasarea autovehiculelor care făceau parte din coloana de protestatari pe contrasens a fost o decizie exclusivă a acestora fără a fi rezultatul unor indicații din partea forțelor de ordine.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Derby la Ovidiu. Farul Constanța primește vizita FCSB-ului în etapa a 5-a din play-out

Biletele s-au pus în vânzare! „Marinarii” întâlnesc FCSB în...

Toți consumatorii din Mircea Vodă vor rămâne fără apă la robinete

Atenție, locuitori din Mircea Vodă! Se sistsază furnizarea apei...

(Foto) Plăcinta dobrogeană, protejată prin lege. Doar două firme din România au dreptul legal de a folosi această denumire

„Plăcinta dobrogeană” este denumire protejată la nivelul Uniunii Europene Denumirea...