Medhouse banner

Nereguli în aeroporturile din România. VEZI despre ce este vorba

Date:

Nereguli în aeroporturile din România

Nereguli în aeroporturile din România. În ultimele zile, echipele mixte care desfășoară controale inopinate în incinta aeroporturilor au descoperit mai mulţi cetăţeni străini care au încercat să intre sau să iasă în/din ţară în baza unor documente false, aparţinând altor persoane sau expirate, ori care se aflau în şedere ilegală pe teritoriul naţional. În toate cazurile, persoanele au fost preluate de structurile competente în vederea dispunerii măsurilor legale.

De la integrarea în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, polițiștii de frontieră, împreună cu colegi de la poliție, imigrări și jandarmerie, efectuează acțiuni polițienești punctuale și inopinate în incinta aeroporturilor şi porturilor pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Pentru operativitate, sunt utilizate dispozitive mobile care folosesc aplicația eDAC, conectată la bazele de date ale autorităților române și a celor din Spațiul Schengen.

Până în acest moment, polițiștii de frontieră au efectuat peste 32.000 de verificări în aplicația eDAC, pentru stabilirea valabilității condițiilor de călătorie și a documentelor de călătorie ale persoanelor.

Mai mulţi cetăţeni străini au fost depistaţi cu nereguli pe aeroporturi în ultimele 48 de ore

În data de 09.04.2024, poliţiştii de frontieră de pe Aeroportul Henri Coandă București au efectuat un control pe sensul de intrare în ţară, la debarcarea pasagerilor din direcția Atena. Lucrătorii noștri au legitimat o femeie, care a înmânat pentru control o carte de identitate cu însemnele autorităților din Grecia. Cu ocazia verificărilor, s-a constatat faptul că documentul prezentat este fals, iar femeia este cetăţean din Siria, solicitant de azil în Grecia. Persoana a fost înapoiată de către compania transportatoare cu care a venit în direcția Atena.

O altă echipă de pe Aeroportul Henri Coandă a depistat un bărbat care venea din aceeaşi direcţie şi care, cu ocazia unui control inopinat,  s-a legitimat cu o carte de identitate emisă de autorităţile din Germania, aparţinând altei persoane. Bărbatul, cetăţean sirian, a fost înapoiat în direcția Atena.

În data de  08.04.2024, o echipă mixtă formată din poliţist de frontieră, lucrător de la Poliţia Transporturi şi jandarm din cadrul Aeroportului Cluj-Napoca a legitimat în zona publică a terminalului plecări o persoana de sex masculin. Bărbatul a prezentat un paşaport Bangladesh şi un permis de şedere emis de România care era expirat din data de 01.11.2023. Acesta a declarat că intenţiona să călătorească în direcţia Bergamo. Întrucât persoana se afla în ședere ilegală pe teritoriul României, aceasta a fost predată unei echipe din cadrul Inspectoratului pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj pentru luarea măsurilor legale.

În data de 08 aprilie a.c., o echipă operativă de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, formată din polițist de frontieră şi lucrător din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, a depistat în zona terminalului Schengen trei persoane (doi cetăţeni din Bangladesh care intenționau să călătorească în direcția Barcelona și un cetăţean din Pakistan care intenționa să călătorească în direcția Viena) aflate în şedere ilegală pe teritoriul României. Acestea se aflau în posesia permiselor de şedere românești valabile, dar aveau contractele de muncă încetate. Persoanele au fost preluate de o echipă din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări pentru dispunerea măsurilor legale.

Echipele mixte de control formate din lucrători din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor continua să fie vigilente şi să desfăşoare acțiuni polițienești punctuale și inopinate în incinta aeroporturilor şi porturilor pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...