Medhouse banner

O întreagă rețea de traficanți de droguri pusă la pământ de polițiști în urma unui flagrant

Date:

Procurorii DIICOT Timișoara au pus în aplicare azi, 12 octombrie, 7 mandate de aducere în cadrul unui caz de trafic de droguri de risc și mare risc. Aceste acțiuni au urmat unui set de audieri și au implicat nouă percheziții menite să demonteze rețeaua de infractori.

Șase bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă, conform unui comunicat al DIICOT Timișoara.

Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, în colaborare cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat nouă percheziții (cinci în județul Timiș, trei în județul Cluj și una în Mehedinți) pentru a demonta o grupare infracțională organizată specializată în traficul de droguri de risc și mare risc.

Înainte de a efectua perchezițiile, a fost realizat un flagrant delict. Cu ajutorul polițiștilor rutieri din cadrul Poliției Timișoara, un bărbat a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, având asupra sa diverse cantități de droguri, inclusiv cocaină. Ulterior, acesta a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.

Se pare că membrii grupării ar fi traficat pe străzi, în special în zonele frecventate de tineri, cocaină, 3CMC, comprimate de ecstasy, metamfetamină și canabis.

Descinderile, care au beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, au dus la identificarea unor cantități semnificative de droguri, inclusiv 1,05 kg de cocaină, 1,1 kg de 3CMC, 600 de grame de canabis, 9 comprimate de ecstasy, 2 timbre LSD, precum și bani și telefoane mobile.

Acțiunea a beneficiat de suportul specializat al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, ai Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara și ai Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca au oferit suport în cadrul acestor activități.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Kira Kiralina, pisica din România care a cucerit și Scandinavia!

Frumusețea pisicii din România care continuă să cucerească lumea Kira...

O seară magică la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”!

Sâmbătă de poveste la Teatrul Național de Operă și...

UNTOLD are nevoie de votul tău în clasamentul DJ Mag Top 100 Festivals!

104 zile până la UNTOLD ONE. Celebrează noua eră...