Oncoria Med

O persoană a fost prinsă în flagrant. Transporta 8 kilograme de canabis

Date:

8 kilograme de canabis, la persoane cercetate pentru trafi de droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au efectuat cercetări cu privire la activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Astfel, la data de 19 iunie 2024, una dintre persoane ar fi fost prinsă în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce ar fi transportat 8 kilograme de canabis, destinate comercializării.

Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit faptul că, persoanele cercetate ar fi procurat din Spania și introdus în țară, prin intermediul unei firme de curierat, cantitatea de drog de risc, ascunsă într-un colet ce ar fi conținut mai multe produse alimentare.

La data de 20 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare