Sărbătoarea Paștelui, așa cum era ținută cu evlavie în satul tradițional românesc
Învierea Domnului este cel mai mare praznic al creștinătății.
Sărbătoarea se ținea cu mare evlavie în satul tradițional, mersul la denii în serile din Săptămâna Patimilor culminând cu slujba la Înviere, la care participau bătrânii, dar și tinerii, îmbrăcați în haine curate, adesea noi, cusute special în Postul Paștelui.
De Înviere, femeile merg la biserică luând cu ele un coș în care pun ouă roșii, pască, o bucățică de slănină, brânză, tămâie, busuioc, cârpa cu care s-au șters ouăle înroșite, precum și o lumânare. Acestea se sfințesc în zori și se împart în curtea bisericii.
Lumânarea de la Înviere cu care se ia Sfânta Lumină se păstrează și se aprinde, în caz de nevoie, la vreme rea sau la alte primejdii. Printre altele, se crede că are puterea să alunge „piatra” (grindina).
Ajunși acasă, toți ai casei se spală cu apă în care au pus un ou roșu și un bănuț de argint, pentru a fi rumeni în obraji și sănătoși tot timpul anului.
La loc de mare cinste pe masa de Paște, pe lângă ouăle roșii și preparatele gastronomice din miel, un loc special îl ocupă cozonacii, dar și pasca, înnobilată cu „Crucea Paștelui”. Pasca este rotundă, pentru că se crede că scutecele Pruncului Iisus au fost rotunde, în timp ce cozonacii sunt dreptunghiulari, amintind prin forma lor de mormântul Mântuitorului.
Conform tradiției, în prima zi de Paște nu se fac vizite. Fiecare dorește să fie acasă lângă ai săi, sărbătorind Paștele în familie. Conform cutumei, tinerii merg în vizită la nași, socri, părinți și la frații și surorile mai mari.
În imagine, o icoană țărănească pe sticlă cu tema „Învierea Domnului”, pictată în secolul al XIX-lea la Șcheii Brașovului. Icoana se află în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța.
