Patru din cinci decese la copiii sub 5 ani s-au înregistrat la nou-născuţi. Salvaţi Copiii România anunţă extinderea programului de combatere a mortalităţii infantile

Date:

Ovidius Clinical Hospital

Dintre cele 1.253 de decese înregistrate la copiii sub 5 ani în anul 2022, majoritatea covârşitoare sunt la copiii sub un an – 1.014, malformaţiile congenitale şi bolile aparatului respirator reprezentând principalele cauze. Organizaţia Salvaţi Copiii România va extinde programul de combatere a mortalităţii infantile, pe cele două paliere majore: accesul la servicii medicale în timpul sarcinii, pentru gravidele din comunităţi vulnerabile şi pentru gravidele minore, pe de o parte şi dotarea urgentă, cu aparatură medicală de importanţă vitală, a maternităţilor şi secţiilor de neonatologie şi Terapie Intensivă neonatală din întreaga ţară.

Anul trecut, fondurile colectate prin mecanismul de redirecţionare a 3,5% din impozitul pe venit au fost de 261.600 de euro, care s-au transformat în echipamente performante precum: două ecografe, un aparat de mixare a soluţiilor, două pulsoximetre şi o hotă de flux laminar, pentru monitorizarea şi tratarea nou-născuţilor prematur sau cu patologii medicale severe.

Aproape 34,7% dintre copiii care au decedat în primul an de viaţă au avut ca principală cauză de deces afecţiuni a căror origine se situează în perioada perinatală, 25,5% au decedat în urma malformaţiilor congenitale, deformaţiilor şi anomaliilor cromozomiale şi 23,3% ca urmare a unor boli ale aparatului respirator.

Cu toate că România înregistrează un număr mare de mame minore, jumătate dintre gravidele minore din mediile rurale defavorizate din România nu au fost în timpul sarcinii la niciun control ginecologic şi nu au făcut ecografiile recomandate, arată datele Salvaţi Copiii România. În mediul rural, rata mortalităţii infantile este mult peste cea din mediul urban – 6,5 faţă de 4,2 la mia de copii născuţi vii (INS 2021) – cauzele majore fiind accesul îngreunat la servicii medicale şi slaba dotare cu aparatură medicală a cabinetelor medicale.

Distribuţia unităţilor medicale şi a medicilor în România este inegală între zonele rurale şi cele urbane, iar numărul de medici de familie scade constant în rural. Doar 47% din localităţi au suficienţi medici de familie şi 328 de comune nu au medic de familie.

„Disparităţile sociale ale României creează situaţii dramatice, în care nou-născuţii vin pe lume cu un grad sever de prematuritate, pentru că gravidele nu au avut acces la educaţie medicală şi la servicii medicale, în timpul sarcinii. De aceea noi lucrăm în comunităţi, unde derulăm programe care să se adreseze atât vulnerabilităţilor sociale, cât şi accesului la controale medicale în timpul sarcinii. Totodată, este de importanţă vitală dotarea maternităţilor cu aparatură medicală de generaţie nouă, care face în mod real diferenţa între viaţă şi moarte.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.

România este pe penultimul loc într-un clasament european care clasifică sistemele naţionale de sănătate din punctul de vedere al pacientului, conform Indexului European al Serviciilor de Sănătate.

Datele Institutului Naţional de Statistică pentru 2021 arată că în mediul rural, rata mortalităţii infantile este mult peste cea din mediul urban: 6,5 faţă de 4,2 la mia de copii născuţi vii, cauzele majore fiind accesul îngreunat la servicii medicale şi slaba dotare cu aparatură medicală a cabinetelor medicale.

Există o proporţie ridicată a naşterilor la vârste minore, 1 din 10 naşteri şi unul din 10 avorturi s-au înregistrat la grupa de vârstă 12-19 ani. În anul 2021, România a înregistrat 745 de naşteri la mame cu vârsta sub 15 ani şi alte 16.997 de naşteri la mame cu vârsta între 15 şi 19 ani.

La nivelul Uniunii Europene, aproape jumătate din naşterile la mame sub 15 ani (45%) se înregistrează în România.

Riscul de sărăcie sau de excluziune socială este mult mai mare în zonele rurale decât în mediul urban: în 2021, rata a fost de 16,1% în oraşele mari, 30,7% în urbanul mic şi suburbii şi 50,1% în zonele rurale.

Din anul 2010 şi până în prezent, Organizaţia Salvaţi Copiii a dotat 122 de unităţi medicale (secţii de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secţii de pediatrie şi Obstetrică-Ginecologie) din toate judeţele ţării, cu peste 1.700 de echipamente vitale, investind peste 10 milioane de euro şi susţinând astfel tratamentul şi sănătatea a peste 200.000 de copii. Doar în 2023, Salvaţi Copiii a dotat peste 55 de unităţi medicale cu echipamente performante, asigurând supravieţuirea şi tratamentul adecvat pentru cel puţin 40.000 de copii.

Sunt urgente dotările în următoarele unităţi medicale:
– Vâlcea – Spitalul Orăşenesc Horezu;
– Ilfov – Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov;
– Iaşi – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” Iaşi;
– Galaţi – Spitalul Orăşenesc Tg. Bujor;
– Hunedoara – Spitalul Judeţean Deva;
– Mureş – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş;
– Timiş – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Louis Ţurcanu;
– Bucureşti – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”, Secţia Clinica de Terapie Intensivă Neonatală;
– Bucureşti – Maternitatea Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa”;
– Bucureşti – Institutul Naţional pentru Sănatatea Mamei şi Copilului – Maternitatea Polizu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului.

În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Stirilemedia.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile furnizate de stirilemedia.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal dacă este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa).

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false.

Vă încurajăm să comentați, cu rugămintea de a folosi un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Cloud Hosting

Abonează-te

Ovidius Clinical Hospital

Cele mai citite

Articole similare

Aviz favorabil pentru modernizarea liniei CF Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița – Frontieră

Consiliul Tehnico-Economic a aprobat astăzi, 22 februarie, variantele optime...

Tulcea: Un element de muniție din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, în localitatea Tudor Vladimirescu

În această după-amiază, echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru...