Oncoria Med

Patru permise de conducere, suspendate. Unul a fost pentru depășirea vitezei

Date:

Permise de conducere suspendate și peste 40 de amenzi

La data de 18 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari, împreună cu polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Cogealac și Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au desfășurat o acțiune pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.

Astfel, au fost legitimate 168 de persoane și au fost verificate 121 de vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 42 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 38.265 de lei.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 4 permise de conducere, dintre care unul pentru depășirea limitei legale de viteză și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Școala Postliceală Hipocrate Constanța, prezentă la Târgul de Sănătate și Frumusețe. Înscrieri pentru cinci calificări medicale

Școala Postliceală Hipocrate Constanța va fi prezentă, în perioada...

Parcul Tăbăcărie devine un oraș steampunk! Incursiune fascinantă într-o lume plină de fantezie și mecanică

Parcul Tăbăcărie devine, în acest weekend, harta imaginară a...

(Video) Alibec a ratat penalty-ul victoriei! Seară cu ghinion pentru Farul pe o căldură infernală la Ovidiu

Farul Constanța – FC Botoșani 0-0: Alb-albaștrii ajung la...