sursa foto: economica.net
Perchezițiile au fost efectuate în mai multe județe
Percheziții de amploare, coordonate de procurori în dosare de evaziune fiscală, cu prejudicii uriașe! Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ofițerii de poliție din cadrul IGPR – DICE au făcut 22 de descinderi în două cauze penale ce au ca obiect efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală.
Valoarea cumulată a prejudiciului cauzat bugetului de stat este de 7.439.046 lei.
„Din cercetările efectuate până la acest moment în cauză reiese că, în perioada 2019 -2022, reprezentanții a 13 societăți comerciale au dispus înregistrarea în documentele contabile și/sau legale a unor achiziții fictive (care nu au la bază operațiuni reale) în valoare cumulată de 22.558.833 lei de la 11 societăți cu comportament de tip ”fantomă”. În această modalitate s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare cumulată de 4.797.283 lei (format din TVA dedusă nelegal și impozit pe profit sustras de la plată).
De asemenea, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada martie 2022 – martie 2023, reprezentanții unei societăți comerciale au reținut și nu au plătit către bugetul de stat, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, respectiv : impozitul pe venituri din salarii, contribuția de asigurări sociale (contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați), contribuția de asigurări sociale de sănătate (contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați) în valoare cumulată de 2.641.763 lei„, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public.

Evaziune la un birou notarial
Simultan, într-o cauză având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2.561.617 de lei, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au pus în executare mandate de aducere.
„S-a reținut că, ulterior datei de 01.03.2022 și până la data de 16.11.2023, reprezentanții unui birou notarial au declarat lunar impozitul pe veniturile din salarii si asimilate salariilor, contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la angajați, contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați, reținând sumele aferente, fără însă a le plăti, total sau parțial, mai departe organelor fiscale până la termenele de scadență prevăzute de lege şi nici în următoarele 60 de zile după împlinirea acestor termene”, precizează sursa citată.
29 de firme de construcții vizate de un alt dosar
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au efectuat 5 percheziții intr-o cauză de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat de 5.000.000 lei. Acuzatiile constau în aceea că, în perioada 2017-prezent, un număr de 29 societăţi cu sediul în municipiul Oradea au fost implicate în activităţi evazioniste în domeniul construcţiilor de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, prin neînregistrarea în contabilitate în totalitate a operaţiunilor comerciale şi nedeclararea veniturilor obţinute la organele fiscale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu sume de bani, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Lanț de fraudare a bugetului de stat
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, împreună cu ofițeri de poliție din cadrul SICE Olt, au pus în executare 13 mandate de percheziție într-un dosar privind infracțiuni de evaziune fiscală în care s-a reținut că în perioada 2017 – 2023, administratorii a 4 societăţi comerciale au constituit un lanţ de fraudare a bugetului de stat prin înregistrarea unor operaţiuni fictive, constând în achiziţii de deşeuri reciclabile de la diverse societăţi comerciale şi persoane fizice, pentru justificarea provenienței acestora, societățile înregistrând achiziții pe baza de borderou de la persoane fizice, fără ca acestea sa predea efectiv vreo cantitate de deșeuri. Valoarea totală a tranzacţiilor se ridică la suma de 40.000.000 lei, iar prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost evaluat la 3.000.000 lei.
Infracțiuni de mediu
În același timp, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad împreună cu polițiști din cadrul SICE Arad au pus în executare 3 mandate de percheziție într-un dosar vizând infracțiuni de mediu și evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 1.000.000 lei, constând în aceea că, în perioada 2016-2024, reprezentanţii legali ai unei societăţi comerciale din jud. Arad, au exploatat agregate minerale fără a deţine permis, autorizație de mediu, respectiv aviz sau autorizaţie de gospodărire a apelor, de pe un teren aflat în județul Arad. Mineralele au fost ulterior comercializate, omiţându-se evidenţierea în actele contabile ori în alte documente a operaţiunilor comerciale sau a veniturilor astfel realizate.
Cheltuieli fictive cu titlu de achiziții de servicii
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, alături de polițiștii SICE Sibiu, au pus în executare 5 mandate de percheziție într-o cauză având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală, în care s-a reținut că un operator economic a înregistrat în evidența contabilă, în perioada mai 2018 – februarie 2021, cheltuieli fictive cu titlu de achiziții de servicii de la diverse societăți comerciale, în sumă de 1.069.033 lei bază impozabilă + 203.117 lei TVA, operaţiunile respective nefiind confirmate (declarate) de către operatorii economici indicaţi anterior. De asemenea, același operator economic a prestat servicii în perioadele 01.01.2018-31.03.2018 și 01.08.2020-28.02.2021, constând în lucrări de construcții, fără a înregistra în evidența contabilă veniturile realizate, în sumă de 344.883 lei și fără a colecta TVA aferentă în sumă de 65.529 lei, nefiind calculate și declarate obligațiile fiscale aferente veniturilor salariale în sumă de 404.775 lei, aferente perioadei 01.05.2018-28.02.2021.
Simultan, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, împreună cu ofițeri din cadrul SICE Bacău, au efectuat percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, cu prejudiciul total de 363.220 lei.
