Medhouse banner

Peste 10.000 de participanți la FOREVERSEA FESTIVAL Mamaia Nord, două zile de muzică și emoție

Date:

Atmosferă electrizantă și nostalgie la debutul FOREVERSEA FESTIVAL 2025

Mamaia Nord s-a transformat, în acest weekend, într-un adevărat val de energie, emoție și muzică. FOREVERSEA FESTIVAL a adus împreună peste 10.000 de participanți, într-o celebrare vibrantă a anilor ’80, ’90 și 2000 – o reîntâlnire sinceră cu hiturile care au marcat generații.

Atmosfera a fost electrizantă, iar punctul culminant al festivalului a fost apariția legendarului artist Haddaway, care a cucerit scena și inimile tuturor cu hitul său internațional „What Is Love”. Mii de voci au cântat la unison, într-un moment emoționant, plin de lumină, energie și nostalgie.

Cea de-a doua seară a festivalului s-a desfășurat sub umbrela conceptului Popcorn Party – o celebrare a verilor pline de energie și a hiturilor care au animat generații întregi. Invitații speciali ai serii: Morris, Radu de la Play&Win și David Deejay au urcat pe scenă cu piese emblematice, transformând stațiunea într-un ring de dans sub cerul liber.

Cei mici au avut parte de o adevărată lume a distracției, într-un spațiu special amenajat, cu activități care le-au oferit energie și voie bună.

Evenimentul a avut loc pe o scenă impresionantă, completată de un sistem de sunet, lumini și proiecții care au ridicat atmosfera la nivelul unui show spectaculos. Publicul a reacționat cu entuziasm, confirmând că fiecare detaliu tehnic a contat.

FOREVERSEA FESTIVAL este un concept nou, născut în 2025 din dorința de a aduce la malul mării un eveniment dedicat muzicii care a unit generații. În ciuda provocărilor inerente unui debut, echipa organizatoare a mers înainte cu încredere, iar prezența publicului, entuziasmul și energia transmisă în cele două zile au demonstrat că acest festival merită să crească.

Festivalul este o inițiativă marca OMD Mamaia Nord, organizată cu sprijinul Consiliului Local Năvodari, și promite să devină o tradiție anuală. Cu un debut spectaculos și o comunitate entuziastă în spate, festivalul își propune să revină anul viitor cu și mai multe surprize și momente memorabile.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

„Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Constanța!

Eleganță, ambiție și putere: Povestea continuă în „Diavolul se...

Petrece 1 Mai la muzeu! Punctele muzeale MINAC sunt deschise vizitatorilor

Program special de vizitare: Siturile arheologice MINAC, deschise între...