Medhouse banner

Peste 130 de kilograme de pește, găsite într-o mașină. Nu aveau documente de provenineță

Date:

Peste 130 de kilograme de pește, găsite într-o mașină

Peste 130 de kilograme de pește au fost găsite într-o mașină. În jurul orei 11.00, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe D.C. 22, în comuna Mihai Viteazu.

În interiorul autovehiculului au fost identificați conducătorul auto, un bărbat de 25 de ani și un pasager, respectiv un bărbat de 42 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului vehiculului au fost descoperite 133 de kilograme de pește de diferite specii, pentru care nu existau documente de proveniență.

Întreaga cantitate de pește a fost ridicată în vederea indisponibilizării și predată unei societăți comerciale de profil.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea, fără documente legale, a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute prin pescuit ori produselor din pește.

La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Ziua Internațională a Copilului sărbătorită de cei mici alături de Asociația Dobrogea Reborn

Ziua Internațională a Copilului a fost marcată prin activități...

Antichitatea întâlnește tehnologia! Cum au transformat elevii constănțeni artefactele milenare în artă digitală

Vernisaj la MINAC: Expoziția „Arheografii. Patrimoniul antic reinterpretat prin...

Cum continuăm magia de 1 Iunie acasă? Activități pline de imaginație pentru restul zilei

După distracția din oraș, continuăm magia acasă: 5 idei...