Oncoria Med

Peste 19 tone deşeuri oprite la intrarea în ţară

Date:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II şi Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Reprezentaţii Protecţiei Consumatorului Bihor nu au permis intrarea în ţară a două mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deşeuri, pentru care şoferii nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II şi Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Reprezentaţii Protecţiei Consumatorului Bihor au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a două automarfare înmatriculate în România şi Polonia, condus de un cetăţean român, respectiv polonez.

Aceştia transportau 19.060 kilograme deşeuri constând în diverse bunuri , textile second-hand şi metale neferoase, bunuri care proveneau de la o societate comercială din Spania şi Cehia, pentru diferite firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Reprezentaţilor Protecţiei Consumatorului Bihor stabilind faptul că şoferii nu deţin documente complete necesare importului de deşeuri.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Noul Cod al Urbanismului a fost publicat în Monitorul Oficial și intră în vigoare în 15 zile

Proceduri simplificate pentru unele lucrări - Codul Urbanismului a...

Sesiune nouă de contractare la CAS Constanța. Se caută medici de familie pentru localitățile cu deficit

CAS Constanța deschide o nouă sesiune de contractare pentru...

Rezultate excelente la admiterea UOC! Peste 4.600 de studenți s-au înmatriculat deja la facultățile din Constanța

Majoritatea candidaților UOC provin din Dobrogea și Muntenia În sesiunea...