Oncoria Med

Polițiștii au confiscat, în perioada Crăciunului, aproape 8.500 de kilograme de artificii și petarde

Date:

Polițiștii au derulat 64 de acțiuni și controale

Polițiștii din cadrul structurilor Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au indisponibilizat, în perioada 24 – 27 decembrie 2024, în vederea confiscării, 8.449 kg de articole pirotehnice, cu o valoare de 247.800 de lei.

În cele patru zile, au fost desfășurate 64 de acțiuni și controale, fiind întocmite 29 de dosare penale. Astfel, au fost înregistrate 31 de infracțiuni, iar 16 persoane sunt cercetate.

Totodată, polițiștii au pus în aplicare 39 de mandate de percheziție. În cadrul activităților, au fost constatate 17 fapte contravenționale, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 19.750 de lei, precum si două avertismente.

”Manevrarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice a condus, în această perioadă, și la rănirea a șase persoane.

Polițiștii din cadrul structurilor Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase vor continua să desfășoare acțiunea națională „PIROTEHNIC”, pentru prevenirea, constatarea și combaterea evenimentelor cauzate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea și utilizarea articolelor pirotehnice, de către persoanele fizice și juridice, cu precădere, în perioada sărbătorilor de iarnă.

De la începutul acțiunii, în data de 30 septembrie, și până la data de 24 decembrie, polițiștii au mai indisponibilizat peste 70 de tone de articole pirotehnice, în valoare de 4.519.403 lei”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Atenție la temperaturile extreme! Recomandările Ministerului Sănătății pentru zilele toride

Ai grijă de sănătatea ta! Recomandările esențiale ale MS...

Reguli noi pentru rezidenți! Cum se va desfășura examenul pentru medicii și farmaciștii specialiști

Oficial în Monitorul Oficial: Examenul de specialist din semestrul...

Precizări ANMDMR: Blocare temporară din motive preventive pentru două medicamente cunoscute

Atenție în farmacii! Colebil și Panzcebil, oprite preventiv de...

Atenție! Se modifică programul de furnizare a apei potabile în localitatea Mihail Kogălniceanu!

Se schimbă programul apei în Mihail Kogălniceanu: Vezi noul...