Scopul acțiunii a fost acela de a-i informa pe cetățeni cu privire la prevederile legislative și consecințele nerespectării acestora
La data de 24 aprilie, polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități cu caracter informativ-preventiv în rândul cetățenilor din municipiul Constanța, cu privire la legislația electorală și consecințele nerespectării acesteia, în contextul alegerilor prezidențiale.
Scopul acțiunii a fost acela de a-i informa pe cetățeni cu privire la prevederile legislative și consecințele nerespectării acestora.
Poliţiştii reamintesc că fapta de a vota fără acest drept, de a vota de două sau de mai multe ori, introducerea în urnă a mai multor buletine de vot, precum și folosirea unei cărți de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals constituie infracțiunea de fraudă la vot.
Totodată, oferirea sau darea de bani sau de bunuri pentru influențarea votului este infracțiune și se pedepsește conform legii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.