Medhouse banner

Polițiștii constănțeni au făcut 12 percheziții la indivizi suspectați de contrabandă cu țigări

Date:

Polițiștii au reținut pentru audieri 9 persoane

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare au efectuat miercuri, 29 ianuarie, 12 percheziții domiciliare, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări față de persoane bănuite de activități de procurare, deținere, comercializare și achiziționare de țigarete fără a avea timbre de proveniență ori cu timbre aparținând altor state.

Persoanele suspectate de comiterea faptelor ar fi distribuit țigarete pe raza municipiului Constanța, în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025.

Perchezițiile au avut loc în municipiile Constanța, Mangalia și orașul Năvodari.

”Astfel, au fost ridicate și indisponibilizate aproape 11.000 de țigarete, peste 50 de parfumuri, 19 portofele, 16 perechi de pantofi sport, bunuri care purtau însemnele unor mărci protejate.

În activități au fost angrenați polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța, Poliției Municipiului Mangalia și cei ai Poliției Orașului Năvodari, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța”, precizează IPJ Constanța, într-un comunicat de presă.

La sediul Poliției au fost conduse nouă persoane. Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, prejudiciul fiind estimat, până în prezent, la aproape 41.000 de lei.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare