14 vieți pierdute în județul Constanța în prima zi de Paște
Potrivit informațiilor transmise de dr. Claudia Tatarici, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, în intervalul 20 aprilie, ora 08:00, și până în dimineața zilei de 21 aprilie, ora 05:00, s-au înregistrat nu mai puțin de 288 de solicitări la nivelul județului Constanța.
Dintre acestea, 129 au fost înregistrate pe raza municipiului Constanța, iar 186 de pacienți au fost transportați la spital pentru investigații și tratament suplimentar.
Din păcate, bilanțul medical al primei zile de Paște este umbrit de 14 cazuri în care pacienții au fost declarați decedați de echipajele de intervenție.
Autoritățile medicale fac apel la populație să acorde o atenție sporită stării de sănătate și să evite excesele alimentare sau de altă natură, specifice perioadei sărbătorilor, în special în cazul persoanelor în vârstă sau cu afecțiuni cronice.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.