Primul student – prevenirea și combaterea abandonului universitar
Primul student din familie – un proiect ce aparține Autorității de Management pentru Programul Educație și Ocupare (PEO) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în parteneriat cu Ministerul Educației. Ghidul a fost lansat.
Solicitanți eligibili
- Instituții de învățământ superior de stat și particulare
- Unități de învățământ preuniversitar de stat
Parteneri eligibili
- Instituții de învățământ superior de stat și particulare
- Unități de învățământ preuniversitar de stat
- Inspectorate Școlare Județene (ISJ)/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB)
- Asociații studențești recunoscute la nivelul instituției de învățământ superior / Federații naționale studențești reprezentative la nivel național
- ONG-uri cu experiență în domeniul educației, respectiv în implementarea politicilor publice în domeniului învățământului preuniversitar și / sau superior, în implementarea proiectelor cu impact social în domeniul educației etc.

Prin acest demers se urmărește finanțarea măsurilor dedicate creșterii accesului la studii universitare, respectiv a celor care au în vedere prevenirea și combaterea abandonului universitar prin:
- Măsuri de tip „punte” în vederea facilitării tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a;
- Măsuri de prevenire și combatere a abandonului universitar în rândul studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate;
- Măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice proceselor educaționale care includ studenți cu dizabilități.
Proiectele pot fi depuse prin Sistemul informatic MySMIS2021, până în data de 31.05.2024, ora 16.00.
Descarcă documentele.
Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50.000.000 euro.
Sursă: fonduri-structurale.ro / Sursă foto: Unsplash.com
