Procurorii DNA l-au pus pe Daniel Popa sub control judiciar
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de Daniel Popa, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov.
Acesta este cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită și pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste date.
Acuzații grave aduse de DNA
DNA a remis miercuri un comunicat de presă în care sunt prezentate concret toate acuzațiile ce îi sunt aduse suspectului:
„În perioada mai – august 2024, inculpatul Popa Daniel în calitate de comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov, cu ocazia unor controale efectuate la mai mulți operatori economici ar fi pretins și ar fi primit sume de bani de la unii operatori economici sau de la alte persoane conexe acestora în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile lor de serviciu, respectiv neefectuarea unor controale efective și neaplicarea unor sancțiuni.
Cu titlu de exemplu, în data de 14 iunie 2024, cu ocazia efectuării unui control la o societate comercială cu sediul și punctul de lucru în orașul Popești Leordeni, județul Ilfov, având ca obiect de activitate „servicii de panificație”, inculpatul Popa Daniel ar fi pretins și ar fi primit suma de 30.000 lei, în legătură cu îndeplinirea ori neîndeplinirea unor acte care intră în atribuțiile lor de serviciu, respectiv pentru neaplicarea sancțiunii contravenționale complementare a închiderii unității și aplicarea unei amenzi mai blânde.
În altă situație, la data de 08 aprilie 2024, inculpatul Popa Daniel în calitatea menționată anterior, ar fi primit de la două persoane (martori în cauză) suma de 10.000 de lei pentru a le informa pe acestea cu privire la viitoarele controale efectuate de către Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov.
În perioada august – septembrie 2024, inculpatul Popa Daniel i-ar fi comunicat unei persoane (martor în cauză) date care nu sunt destinate publicității, respectiv efectuarea de către A.N.P.C. a unor controale în zona în care acesta din urmă deține un spațiu comercial, cu scopul de a o proteja de controale care ar putea antrena tragerea la răspundere contravențională și/sau penală”.
