Programul are o valoare de 1 miliard de lei
Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanțelor și a Autoritãții Vamale Române, Programul multianual de modernizare și dezvoltare a infrastructurii vamale (P.M.M.D.I.V.), program reglementat prin OUG 76/2024 și derulat în perioada 2025-2030.
Cu o valoare de 1 miliard de lei, programul prevede implementarea obiectivelor de investiții ale structurilor teritoriale ale AVR, care funcționeazã în cadrul direcțiilor regionale vamale: București, Brașov, Cluj, Craiova, Galați, Iași și Timișoara.
„Este un pas important pentru ca Ministerul Finanțelor sã poatã îndeplini întocmai ceea ce și-a asumat prin Programul Național de Redresare și Reziliențã. Avem obiectiv specific sã îmbunãtãțim capacitatea administrativã și operaționalã a Autoritãții Vamale Române și sã construim condițiile favorabile pentru tranziția activitãții de vãmuire cãtre un mediu complet electronic și simplificarea formalitãților vamale. Modernizarea vamalã este esențialã pentru un mediu de afaceri sãnãtos și competitiv. Ne-am asumat intensificarea eforturilor pentru combaterea evaziunii fiscale, dar și sã asigurãm o mai bunã securitate la frontiere, prin modernizarea punctelor vamale și dotarea acestora cu echipamente de ultimã generație. Tranziția cãtre un sistem complet digital va simplifica formalitãțile vamale și va face procesul mult mai eficient”, a subliniat Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.
Programul include trei categorii de investiții:
a) modernizarea/reabilitarea birourilor/punctelor vamale și dotarea acestora cu echipamente specifice;
b) spații de control amenajate pentru activitãțile specifice birourilor/punctelor vamale;
c)depozite pentru mãrfurile/bunurile reținute în vederea confiscãrii.
Valoarea totalã a celor 123 de obiective de investiții prevãzute prin Program este de aproape 1 miliard de lei și presupune: 22 de lucrãri de modernizare, 31 de lucrãri de abilitare, 22 de proiecte de dezvoltare a bazelor materiale și 48 de proiecte cu dotãri de echipamente.
MF va împuternici AVR, în calitate de administrator al infrastructurii specifice vizate de P.M.M.D.I.V., sã organizeze și sã deruleze, în condițiile legii, procedurile de licitație publicã pentru realizarea obiectivelor de investiții urmãrite în program.
Totodatã, prin actul normativ, birourile/punctele vamale de frontierã sunt clasificate în baza riscurilor identificate, a evaluãrii amenințãrilor și vulnerabilitãților întâlnite în activitatea specificã desfãșuratã la frontierã într-un interval de timp. Astfel, în funcție de gradul fiscal de risc identificat, birourile sau punctele vamale vor fi dotate cu echipamente moderne și eficiente pentru realizarea controalelor vamale, fapt ce va elimina posibile amenințãri sau riscuri operaționale care ar putea afecta performanța activitãților derulate.
Printre principalele direcții pe care Autoritatea Vamalã le are în vedere pentru îmbunãtãțirea rolului pe care birourile vamale de frontierã le au și clasificarea acestora în structuri organizatorice cu risc vamal și/sau fiscal mic, moderat și ridicat se numãrã:
– combaterea riscurilor financiare la care sunt expuse operațiunile vamale (import/export/tranzit);
– gestionarea riscurilor nefinanciare identificate în cadrul activitãților de control vamal, respectiv instituirea unei abordãri comune la nivel național în ceea ce privește verificarea conformitãții produselor și asigurarea protecției cetãțenilor din spațiul național și european;
– aplicarea uniformã a controalelor vamale în scopul împiedicãrii operatorilor economici sã vizeze anumite birouri vamale cu un nivel scãzut de control;
– natura și volumul operațiunilor vamale derulate;
– managementul riscurilor operaționale identificate și care constituie o amenințare în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor strategice ale AVR.
