Protest în Piața Victorie! Sindicaliștii au ieșit din nou în stradă pentru a-și cere drepturile. „Solicităm guvernanților să o termine cu jocul de ping pong”

Date:

Ovidius Clinical Hospital

Au ieșit în stradă! Protest în Piața Victoriei

Peste 11.000 de oameni și-au strigat din nou nemulțumirile în Piața Victoriei! Aceștia au protestat împotriva inechităților care sunt în sistem și pentru că, spun cadrele militare disponibilizate, nu le sunt respectate drepturile. O altă nemulțumire se referă la soldele de grad ale militarilor în activitate. Sindicaliștii susțin că aceastea au crescut, pe când cele ale rezerviștilor au rămas aceleași.

„Le spunem clar guvernanților că așa cum prin diverși interpuși au găsit mijloace mai mult sau mai puțin legale, de a nu ni se acorda o sumă întreagă de drepturi din anul 2009 până în prezent, să găsească de îndată calea scurtă de actualizare a soldelor de grad a tuturor rezerviștilor din S.A.O.P.S.N., în această sesiune parlamentară, pentru că răbdarea rezerviștilor s-a sfârșit.

Dacă guvernanții sunt de bună credință, pot da o OUG în care să se prevadă în continuarea OUG 26/2024, că se actualizează soldele de grad/ grad profesional ale rezerviștilor din S.A.O.P.S.N. la valoarea celor din activitate, începând cu data intrării în vigoare a OUG 26/2024 și ori de câte ori solda de grad a celor din activitate se va majora, iar în maxim 2 zile situația este rezolvată.”, a declarat cdor. rz. Ilie Truță, vicepreședinte Responsabil Zona de SE în Consiliul Director al SCMD, președinte Filiala 1 SCMD Constanța.

Mărirea soldei de grad/grad profesional la militarii și politiștii în activitate s-a produs/se produce pe Legea Salarizării Unitare (153/2017), însă aceasta este aplicată după ureche și după preferințe, se arată într-un comunicat de presă transmis de Sindicatul Filialei 1 SCMD CONSTANȚA.

*a declarat lt. cdor. (r) George Hoștină, purtător de cuvânt SCMD Filiala 1 Constanța

Mai mult decât atât, oamenii susțin că solicitările pe care aceștia le-au avut la mitingul de pe 9 mai la sediul MApN au fost soluționate „într-o mică măsură”.

„Solicităm guvernanților să o termine cu jocul de ping pong prin care în cadrul dialogurilor purtate până în prezent, ne-au dus cu vorba și ne-au plimbat printre instituții și autorități, pasându-și responsabilitatea de la unii la alții. Umilirea noastră a atins apogeul și în care calea dialogului a eșuat, singura noastră șansă de a ne câștiga drepturile legale, o reprezintă ieșirea în stradă în număr cât mai mare.”, a declarat cdor. rz. Ilie Truță, președinte Filiala 1 SCMD Constanța.

Nemulțumirile sindicaliștilor sunt însă mai multe. De pildă, oamenii cer aplicarea întocmai a principiilor care stau la baza sistemului pensiilor militare de stat și realizarea imediată a dezideratului „la funcții, grade, vechime, condiții de muncă egale, pensii egale indiferent de anul pensionării” cărora li s-au înghețat pensiile prin OUG nr. 59/2017 și cei din sistemul public de pensii cărora pensiile le cresc anual, prin mărirea valorii punctului de pensie. Iar pe lângă acestea mai sunt multe altele.

„Am învățat să nu mai stăm în genunchi pentru că nu merităm să întindem mâna către firmiturile pe care ni le aruncă atunci când au nevoie de noi. Suntem aici pentru a mai spune o dată că noi am respectat legea și jurământul militar, însă ei nu respectă legile care sunt votate de ei în Parlament. Ne dorim încă o dată să se repecte Legea Pensiei Militare de stat așa cum a fost ea votată, în forma inițială. (…) Nu suntem milogi, nu cerem nimic de ei, cerem de la legislația care este votată de ei. Noi am jurat să ne apărăm țara. Este o situația geopolitică încordată, multiple pericole, ei își bat joc de sistemul securitate națională. (…) Durerea cea mai mare este că ne știrbește demnitatea. Ne lovește din ce în ce mai rău în demnitate. Noi am învățat să fim verticali și vom rămâne verticali.”, a declarat cdor. (r) Traian STĂNCULETE, președinte Filiala SCMD Mangalia.

„Umilința și batjocura la care ne-au supus, de asta ne aflăm aici. Din 2016, abuzurile și ilegalitățile comise de acești guvernanți și politicieni au făcut din legea 223/2015 în așa fel încât să nu ni se acorde toate drepturile constituționale. Picătura care a umplut paharul o reprezintă această Ordonanță de Urgență 26/2024 prin care s-au actualizat soldele de grad ale militarilor activi, dar specialiștii noștri de la Ministerul Apărării Naționale nu au considerat că acest lucru se impune și pensionarilor militari, deși poartă aceleași grade ca și militarii activi. Nu poți să faci diferența între un grad de colonel sau un maior în activitate și unul în rezervă. Un colonel în rezervă nu este inferior unui colonel în activitate. Aceasta este o eroare gravă pe care noi încercăm să o îndreptăm.”, a declarat general de brigadă (rtr.) Vasile Hermeneanu, președinte Filiala Județeană Constanța ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza”

Prin acest protest oamenii vor să atragă atenţia public factorilor politici decidenţi asupra tergiversării discriminării legislative referitoare la regimul juridic al pensiilor militare de stat (reglementate prin Legea nr. 223/2015, cu modificările ulterioare). Mai mult, aceștia au subliniat încă o dată că pensiile militarilor, NU sunt pensii speciale.

„Se tot afirmă că pensiile militare sunt pensii speciale, că pensiile militare sunt nemeritate, că sunt necontribuite. NU sunt pensiile speciale! Acelea au fost reglemtate de la Alexandru Ioan Cuza încoace. (…) Polițiștii și militarii români din toate structurile au contribuit la bugetul de asigurări sociale de stat, chiar mai mult decât civilii. Faptul că respectivele sume nu s-au dus în bugetul de asigurări sociale de stat și în bugetul de stat asta nu înseamnă că noi avem pensii necontributive. (…) Atunci când vine vorba de pensiile militare de stat se invocă tot felul de motive. De exemplu, bugetul de stat nu permite actualizarea soldelor de grad ale rezerviștilor cu cele ale activilor. Nu este adevărat. Pentru ucraineni, israelieni. ONG-urilor și pentru neimpozitarea profiturilor de multinațională se găsesc bani cu nemiluita, de ordinul miliardelor de euro. Nu din cauza pensionarilor militari și a pensiilor militare PIB-ul României este suprasolicitat. Un mesaj pentru guvernanți: „Cine nu-și hrănește și nu are grijă de armata proprie va ajunge inevitabil să hrănească armatele dușmane, armatele inamice”.”, a declarat general de brigadă (r) Silviu Cristian Luncașu.

O delegație a sindicaliștilor a fost primită la Palatul Victoria. Aceștia au solicita un răspuns clar în urma discuțiilor avute cu secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu.

Delegația a fost primită la Registratură, unde li s-a cerut un document cu dorințele protestatarilor.

Prezenți în fața Guvernului au fost rezerviști ai Filalei Județene Constanța a ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza”, Filialelor 1 Constanța și 2 Mangalia a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate Constanța, Filiala Județeană Constanța a LAPDM, precum și un număr important de rezerviști neafiliați din MApN, MAI, SRI și penitenciare.

Protestul a fost organizat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate și ROMIL.

spot_img
spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

Distribuie postarea:

spot_img
spot_img
spot_img
Cloud Hosting

Abonează-te

Ovidius Clinical Hospital

Cele mai citite

Articole similare

Număr record de job-uri subvenționate de Guvern pentru integrarea șomerilor pe piața muncii!

Ministrul Muncii: „Venim în sprijinul angajatorilor care au nevoie...

Se schimbă steagul municipiului Constanța! Locuitorii orașului invitați să-și dea cu părere! Vouă cum vi se par modelele

Proiectul modelului de steag al municipiului Constanța, în consultare...

NU UITAȚI! Se oprește apa caldă pentru două zile

Se pregătește instalația pentru sezonul rece Termocentrale Constanța informează...