Medhouse banner

RAJA a prelungit activitatea Comandamentului pentru Situații de Urgență, în urma atenţionărilor meteo

Date:

În județul Constanța activează și asigură permanența 29 de echipe de intervenție

În urma atentionărilor meteo, cu precipitații însemnate cantitativ si intensificări de vânt, la nivelul RAJA SA s-a prelungit activitatea Comandamentului pentru Situații de Urgență până miercuri, 2 octombrie a.c., ora 08.00. În toată această perioadă, în județul Constanța activează și asigură permanența 29 de echipe de intervenție, cu 141 de angajați, ce au în dotare 14 autospeciale tip womă, vidanje și 31 motopompe de mare putere și autoutilitare.

În municipiul Constanța acționează 11 echipe, ce răspund gradual la toate solicitările primite, dar asigură și monitorizarea și intervenția în zonele predispuse la inundații: Dacia, Delfinariu, Bulevardul Mamaia, asigurând permanența în toată această perioadă. Începând de ieri seară, de la ora 20.00 și până acum, la dispeceratul societății s-au primit  48 de reclamații. Cele mai multe au venit din municipiul Constanța, zonele Delfinariu – Piața Chiliei, cartierul Coiciu, Bulevardul Tomis, dar și din stațiunea Mamaia. Sesizări sunt și din zona Mamaia Sat, de pe străzile M20, D3 și D4. De la nivelul județului, s-au primit reclamații din localitățile Agigea, Cumpăna, Lumina, Ovidiu și cele mai multe – 11 au venit din Medgidia.

Toate echipele de intervenție RAJA sunt mobilizate pe teren pentru a diminua efectele cauzate de ploile torențiale și răspund prompt la toate solicitările primite. De asemenea, se intervine și pentru degajarea tramei stradale, în special pentru curățarea grătarelor de preluare a apelor pluviale, blocate cu diverse gunoaie și resturi vegetale specifice acestei perioade. Subliniem faptul că, sistemul stradal de colectare și evacuare a apelor meteorice este proiectat conform reglementărilor tehnice în vigoare, pentru preluarea cantităților de apă calculate conform unor date standardizate, pentru ploi de intensitate, durată și frecvență medii.

Pentru a se asigura funcționarea sistemului pluvial și de canalizare în condiții corespunzătoare, echipe din cadrul companiei, desfășoară periodic lucrări de curăţare şi decolmatare a gurilor de scurgere-colectare a apelor meteorice şi stradale, a rigolelor și a căminelor de vizitare.

Angajații societății vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate la parametri optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcționarea acestora, care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri și fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiții, rugăm toți abonații să dea dovadă de înțelegere, pentru că RAJA SA va face tot ce este necesar pentru reluarea serviciilor imediat ce vor fi remediate avariile survenite pe rețeaua  de furnizare a energiei electrice.

Totodată, consumatorii care înregistrează deficiențe la nivelul sistemului de distribuție apă potabilă sau de canalizare, pot sesiza avariile apărute la dispeceratul societății, la numărul de telefon 0241.924,  tasta 3, pentru remedierea acestora într-un timp cât mai scurt.

În funcție de informațiile primite pe parcurs de la Administrația Națională de Meteorologie, activitatea comandamentului se poate prelungi.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

CRONOLOGIA COMPLETĂ a incidentului din Portul Constanța, dar cu semne de întrebare

Filmul evenimentelor: Ora 10:28, momentul în care drona maritimă...

Forțele Navale Ucrainene confirmă! Drona maritimă ajunsă în România le aparține

Cum a ajuns o dronă a Marinei Ucrainene în...

Nouă sportivi de la CSM Constanța participă la Campionatul Național de Kempo Knock Down

Competiție de Knock Down pentru sportivii de la CSM...