Medhouse banner

Raluca Turcan se declară solidară cu sindicaliştii din Cultură: „Sunt cel puţin la fel de mâhnită”

Date:

Raluca Turcan i-a asigurat pe aceştia că au în ea „un partener de încredere”

Raluca Turcan, ministrul Culturii, a afirmat marţi că este solidară cu situaţia angajaţilor din muzee, precizând că este „cel puţin la fel de mâhnită” în ceea ce priveşte nivelul de salarizare din aceste instituţii.

„Nu vreau să ocolesc subiectul salarizării din instituţiile muzeale. Sunt cel puţin la fel de mâhnită ca angajaţii instituţiilor muzeale şi din bibliotecile României cu privire la nivelul de salarizare, dar mai ales la o ultimă inechitate care s-a adăugat în legea de salarizare, şi mă refer la inechitatea creată între instituţiile din domeniul educaţiei şi instituţiile din domeniul cultural, cu oameni care au aceiaşi pregătire şi aceiaşi calificare”, a declarat Raluca Turcan, citată de Agerpres.

Ministrul Culturii a declarat că speră ca problemele invocate de sindicalişti să fie rezolvate în această săptămână. „Aveţi în mine un partener şi mi-aş dori sincer, aşa cum a exprimat şi premierul României, că săptămâna asta va ieşi actul normativ pe care-l aşteptaţi, mi-aş dori sincer să iasă într-o formă care să vă mulţumească. Noi ne-am făcut datoria ca minister al Culturii, domnul consilier prezidenţial Sergiu Nistor cunoaşte lucrul acesta, pentru că este un om cu care profesional mă sfătuiesc şi colaborez foarte strâns, am făcut şi proiect de lege şi amendamente la alte acte normative şi mi-am dori să iasă varianta echitabilă pentru angajaţii acestor instituţii. Am o strângere de inimă, nu vă ascund, dar speranţa moare ultima, şi până la urmă sunt şi eu solidară cu dumneavoastră în acest demers”, a declarat Raluca Turcan, la vernisajul expoziţiei „DAR. Donaţii, achiziţii, recuperări, descoperiri arheologice” de la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Sute de sindicalişti au protestat sâmbătă în faţa Guvernului

Sindicaliştii din cultură au protestat sâmbătă în faţa Guvernului, reclamând subfinanţarea sistemului, salariile mici, dar şi condiţiile de lucru. Sute de persoane din Constanţa, Bucureşti, dar şi din alte oraşe, au luat parte la acţiunea organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel Alfa, sub genericul „Noapte în Muzeele din România”.

Printre altele, sindicaliştii i-au adresat o invitaţie premierului să vină să se angajeze la muzeu. „I-am pregătit contractul”, i-au transmis aceştia şefului Guvernului, oferindu-i o replică şi pentru afirmaţia făcută miercurea trecută, când Ciolacu declara că decizia unor instituţii din domeniu de a nu participa la „Noaptea Muzeelor” este „un şantaj”. „Protestăm, nu şantajăm”, i-au răspuns sindicaliştii care au ieşit sâmbătă în stradă.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Elitele chirurgiei și gastroenterologiei s-au reunit la Mamaia pentru Congresul Național de Coloproctologie

Cea de-a XIV-a ediție a Congresului Național de Coloproctologie...

(Video) Flavius Stoican debutează pe banca Farului în meciul cu FCSB: „Un nou început la malul mării”

Schimbare la nivelul băncii tehnice. Flavius Stoican, gata de...

Deficit de 40 de medici de familie în județul Constanța. CAS lansează o nouă sesiune de contractare

Acces la sănătate în mediul rural. CAS Constanța recrutează...

ANPC a lansat Ghidul cumpărătorului de locuințe. Tot ce trebuie să știi înainte de a semna actele

Ghid esențial pentru viitorii proprietari Cumpărarea unei locuințe este, pentru...