Medhouse banner

Razie la Constanţa! Un şofer băut, prins de poliţişti pe bulevardul Aurel Vlaicu

Date:

Oamenii legii au făcut zeci de verificări prin aplicaţia eDAC

Razie organizată marţi de poliţiştii Secției 3, care au acţionat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a consumului și traficului de droguri. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate prin aplicația eDAC 30 de persoane, au fost verificate 12 vehicule și 6 locații publice.

„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.000 de lei. Totodată, în jurul orei 20.50, polițiștii au identificat un bărbat, de 39 de ani, care ar fi condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Constanţa.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) „Omagiu lui Eminescu”, eveniment special pe faleza Cazinoului din Constanța în memoria poetului național

Manifestări religioase și artistice pentru comemorarea lui Eminescu Astăzi, 15...

Grevă de avertisment la Autoritatea Vamală Română! Angajații opresc lucrul timp de două ore

Sindicatul Național Meridian anunță proteste în vămi din cauza...

NOU TRANSFER la Farul Constanța! Un fotbalist crescut de Olympique Marseille vine la malul mării

Farul aduce un mijlocaș cu peste 150 de meciuri...