Raziile au avut loc în zilele de 15 și 16 mai
În zilele de 15 și 16 mai 2025, polițiștii din cadrul Biroului Județean Transporturi Tulcea au desfășurat o razie, pe fluviul Dunărea, în vederea prevenirii și combaterii braconajului piscicol.
În cadrul acțiunilor desfășurate polițiștii au depistat în flagrant 3 bărbați ce desfășurau activități piscicole ilegale.
Totodată, un alt suspect a fost depistat în timp ce conducea o ambarcațiune cu motor, iar în urma verificărilor a reieșit faptul că acesta a prezentat o factură fictivă a motorului.
Astfel, polițiștii au descoperit și indisponibilizat două ambarcațiuni, un motor de ambarcațiune și mai multe unelte de pescuit, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.
În cauză, polițiștii au întocmit în total 3 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj piscicol și unul pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnatură privată.
Precizăm faptul că polițiștii vor acționa și în perioada următoare, pentru depistarea și sancționarea persoanelor care nu respectă normele legale în vigoare.
Sursa foto: tlnews.ro
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.