Medhouse banner

Recomandări în cazul producerii unui accident rutier soldat cu pagube materiale

Date:

Recomandările polițiștilor rutieri

Accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

  1. s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc;
  2. a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui  vehicul sau alte pagube materiale;

Conducătorii de vehicule implicaţi într-un accident de circulaţie în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale sunt obligaţi:

  1. să scoată imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezenţa;
  2. să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.

Se exceptează de la obligaţiile anterior precizate :

  1. conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condiţiile legii;
  2. Conducătorul de vehicul care deţine o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulaţie a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.

Conducătorului de autovehicul, implicat într-un accident de circulaţie, îi este interzis consumul de alcool sau de substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice.

În situaţia în care nu este respectată această regulă, se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului auto, în momentul producerii accidentului.

În situația în care conducătorul auto implicat într-un accident cu pagube material nu a respectat  regelementarea legală de a se prezenta la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea acestuia față de acesta va fi dispusă măsura sancționării contravențională a amenzii (660 de lei-825 de lei) iar ca măsură tehnică-administrativă se procedează la reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Totodată, polițiștii menționează că soluționarea și avizarea daunei unui accident soldat doar cu pagube materiale se poate realiza și prin  încheierea formularului constatare amiabilă de accident, cu condiția ca în eveniment să fie implicate doar două autovehicule și să nu rezulte avarierea unui element stradal.

În acest context, înscrisul trebuie să fie completat în mod corespunzător și semnat de ambii conducatori auto, în caz contrar nu sunt respectate dispozițiile Normei 20 din 2017 privind asigurările auto din România, iar accidentul rutier va fi protocolat de către poliția rutieră. 

Sursă foto: arhivă/ISU „Delta” Tulcea

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii: Credință, tradiție și speranță

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Astăzi, prima vineri după...

Atenție, constănțeni! Apă oprită în mai multe zone din municipiu

Lucrări de amploare la rețeaua de apă din Constanța:...

Atenție la escroci! Noi tentative de fraudă telefonică în numele ANAF

AVERTISMENT: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care...

(Foto) Explozie de nume mari la NIBIRU: Ja Rule, The Martinez Brothers și Eve vin pe litoral!

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel...