Medhouse banner

Rectorii universităților constănțene, apel solemn pentru participare responsabilă la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Date:

Universitățile din Constanța susțin implicarea civică: apel la participare activă în turul doi al alegerilor

Rectorii celor trei universități constănțene – „Ovidius”, UMC și „Andrei Șaguna” – lansează un apel comun către comunitatea academică și cetățeni, îndemnând la participare activă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Aceștia subliniază importanța votului pentru menținerea traiectoriei europene a României și dezvoltarea sustenabilă a educației și cercetării. Declarația evidențiază legătura dintre apartenența la valorile democratice și beneficiile aduse învățământului superior. În spiritul tradiției intelectuale românești, votul este prezentat ca o datorie morală. Semnatarii îndeamnă la un vot conștient, informat și responsabil.

Iată declarația completă:

„În calitate de conducători ai principalelor instituții de învățământ superior din municipiul Constanța – Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea Maritimă din Constanța și Universitatea „Andrei Șaguna” – ne adresăm comunității academice, societății civile și tuturor cetățenilor cu un apel solemn la participare activă și responsabilă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, ce va avea loc în data de 18 mai 2025.

Considerăm că menținerea României pe traiectoria europeană și euroatlantică reprezintă o condiție esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a educației, cercetării și inovării, precum și pentru asigurarea unui cadru democratic, stabil și predictibil în care generațiile actuale și viitoare să își poată construi un viitor sigur.

Universitățile constănțene beneficiază de programe europene structurale, de mobilități academice și de parteneriate internaționale care contribuie substanțial la modernizarea infrastructurii educaționale, la internaționalizarea cercetării și la consolidarea poziției României în spațiul cunoașterii și inovației globale. Aceste beneficii sunt indisolubil legate de apartenența noastră la spațiul de valori democratice, pluraliste și europene.

În același timp, reafirmăm că exprimarea votului nu este doar un drept constituțional, ci și o datorie morală. Această datorie este adânc înrădăcinată în tradiția seculară a învățământului superior românesc și în misiunea fondatorilor școlii naționale, de la Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu, la Spiru Haret și Dimitrie Gusti – oameni de cultură care au văzut în educație o vocație publică, un instrument al emancipării și al responsabilității civice. Astăzi, în numele acestei tradiții, suntem chemați să continuăm misiunea lor printr-o atitudine activă, conștientă și asumată față de destinul societății noastre.

Lansăm, așadar, un apel deschis către studenți, cadre didactice, personal administrativ și toți cetățenii să participe la vot în mod informat, responsabil și conștient de implicațiile profunde ale acestei alegeri pentru viitorul României în Europa.

Semnatari:

  • Conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu, Rector, Universitatea „Ovidius” din Constanța
  • Conf. univ. dr. Gabriel Raicu, Rector, Universitatea Maritimă din Constanța
  • Prof. univ. dr. George Daniel Papari, Rector, Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța
spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

EDITORIAL. Manual de supraviețuire în secțiunea de comentarii

În fiecare vară, există câteva fenomene la fel de...

Atenție, șoferi! Transport agabaritic pe segmentul de drum Buzău – Ploiești

Vineri (26 iunie 2026) și sâmbătă (27 iunie 2026),...

Fanfara „Muzica Apelor” deschide sezonul concertelor în aer liber în Constanța

Programul complet al concertelor estivale susținute de Fanfara „Muzica...

Alertă de călătorie MAE! Stare de urgență în Venezuela în urma unor cutremure puternice

MAE recomandă evitarea călătoriilor în Venezuela: Aeroportul din Caracas...