Nava-școală „Mircea” a făcut escale în Grecia, Franța, Italia și Turcia
Nava-școală „Mircea” se va întoarce joi, 8 august, ora 10.00, în portul militar Constanța, după ce a executat un marș internațional de instrucție, cu o durată de șase săptămâni, în Marea Neagră și Marea Mediterană. La bordul velierului s-au aflat 86 de studenți de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, precum și opt studenți străini de la academii navale partenere din Bulgaria, Letonia, Polonia, Spania și Turcia.
Nava-școală „Mircea” a plecat din portul militar Constanța pe data de 26 iunie, iar pe parcursul marșului a efectuat escale de reprezentare în porturile Pireu (Grecia), Livorno (Italia), Toulon (Franța), Palermo (Italia) și Bodrum (Turcia), timp în care a parcurs peste 3.400 de mile marine.
Sub îndrumarea instructorilor, studenții români și străini și-au format deprinderi marinărești și au desfășurat activități complexe, precum brațarea vergilor, respectiv orientarea vergilor în funcție de direcția vântului și a navei sau lucrul în arboradă, lucrul la înălțime, pentru întinderea și strângerea velelor. De asemenea, studenții militari au executat servicii de cart pe navă, au luat parte la exerciții ample de vitalitate a navei și au învățat să utilizeze instalațiile și echipamentele de la bord.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.